Sebastian Ghiţă va fi audiat în Serbia în zilele următoare, pentru a putea răspunde la acuzaţiile pentru care statul român cere extrădarea acestuia, scrie Antena 3.
Documentele au ajuns deja de la Ministerul Justiţiei de la Belgrad la Curtea Supremă de Justiţie.
Deocamdată, nu se știe data la care fostul deputat PSD va fi audiat în Serbia, însă curând el va sta în fața unui complet de trei judecători care va decide dacă fostul deputat român va fi sau nu extrădat.
În cazul în care Sebastian Ghiță va cere azil politic, întreaga procedură de extrădare poate fi suspendată.
În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi la Belgrad pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă în două dosare ale DNA.
Fostul deputat avea asupra sa permis de conducere şi buletin de Slovenia. În 14 aprilie, o instanţă din Serbia a dispus arestarea acestuia, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării.
Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost arestat 18 zile în vederea extrădării, începând cu 14 aprilie, și nu 60 de zile, așa cum s-a spus inițial.