Jurnalul.ro Cultură Carte Secretele bucătarilor celebri

Secretele bucătarilor celebri

de Maria Coman    |   

nele dintre cele mai frecvente căutări pe Google în timpurile noastre sunt cele despre rețete, diverse. Nu s-au schimbat foarte multe de pe vremea bunicilor noastre, care aveau ingredientele secrete trecute prin caiete sau care se bazau pe celebra carte a Sandei Marin, doar că acum avem mult mai multe informații și ingrediente la dispoziție.

USunt câțiva bucătari care au făcut furori pe internet, ale căror canale de YouTube sunt mai accesate decât ale vedetelor și probabil, mai ales acum, în pandemie, fiecare dintre noi a gătit ceva având vocea Jamillei în urechi. Ei bine, Jamilla a scos și cărți de bucate, pe care e bine să le avem în casă, cine știe, poate ne pică netul.

Povestea proiectului JamilaCuisine a început în 2012. Timizi și cu resurse minime, am purces în ceea ce urma să se dovedească a fi cea mai frumoasă aventură din viața noastră de până acum. Am muncit enorm, am mai și greșit, însă am continuat să facem exact ce ne place mai mult: rețete video, înfățișate pas cu pas, pentru toți cei care ne urmăresc activitatea și ne îndrăgesc, povestește Geanina Staicu-Avram despre cum a devenit ea cea mai cunoscută și urmată creatoare de bucate din țara noastră. Ce găsiți în cărțile ei? În primul rând, rețete savuroase, ușor de pus în practică și pe gustul tuturor. Nu sunt preparate culinare făcute după un rețetar strict, nici creațiile unui bucătar renumit. Sunt rețete ce pot fi gătite de oricine, rețetele mamelor și ale bunicelor noastre, rețete demne de a fi cunoscute de toată lumea și, nu în ultimul rând, rețete care să adune în jurul mesei întreaga familie.

Laura Cosoi, mamă a două fete, a scris și ea despre diversificare și alimentația copiilor o serie de rețete pe care le caracterizează ca fiind pentru o copilărie firească. Întotdeauna ne-am dorit pentru micuții noștri o copilărie firească. Credem în limite, dar numai în măsura în care ele asigură un echilibru. Credem în reguli, dar numai dacă ele îi învață pe cei mici ce este libertatea. Papă tot! cuprinde rețete inspirate de viața noastră alături de Rita, fie că este vorba despre diversificare, despre alimentația după vârsta de 1 an sau pur și simplu despre sugestii pentru un stil de viață sănătos, definit prin dragoste, responsabilitate și multă încredere. Sperăm ca povestea noastră să vă inspire și să vă călăuzească pretutindeni!

La fel și Anca Lungu, fosta prezentatoare de televiziune, pasionată, în același timp, de mâncare și de rețete adaptate și sănătoase, și-a povestit experiența cu diversificarea copiilor ei și apoi cu viața de zi de zi, iar rețetele ei pot fi făcute împreună cu copiii. Supereroii din farfurie, spre exemplu, vă oferă reţete care pot fi gătite împreună cu cei mici şi vă arată ce activităţi culinare li se potrivesc. Micii pofticioşi vor învăţa lucruri noi, îşi vor dezvolta vocabularul, îndemânarea şi abilităţile de lucru în echipă şi vor deveni mai independenţi şi mai împliniţi. Jocurile, activităţile amuzante şi ilustraţiile nostime ale Annabellei Orosz îi vor ajuta să descopere şi să iubească superalimentele bogate în vitamine şi minerale, esenţiale pentru sănătatea lor.

Probabil printre cele mai căutate rețete sunt cele ale lui Jamie Oliver, care și le-a structurat în câteva cărți. Cum avem cu toții puțin timp, o să vă povestesc aici despre cea care propune rețete de făcut în 15 minute. Autorul spune așa: Elaborarea acestor reţete a fost o experienţă complet nouă pentru mine şi, de aceea, m-am asigurat că toate sunt metodic scrise, ingenioase, atrăgătoare şi amuzante, în acelaşi timp conţinând ingrediente care să vă frapeze cu arome inedite! Probabil că nu voi mai scrie niciodată o astfel de carte de bucate, dar vă asigur că aceasta va fi temelia pe care se vor dezvolta abilităţile dumneavoastră de a crea surprinzător de repede meniuri excepţionale.

M-am inspirat din arta culinară a întregii lumi, adunând arome pe care le iubim cu toţii, inovând jucăuş preparatele clasice cu pui, cotlet şi paste, aruncând o privire la mâncărurile de inspiraţie asiatică şi la magnificele arome marocane, propunând megasalate - şi multe, multe altele. Am încercat, practic, să cuprind toate tipurile de mâncare de care aţi putea fi interesaţi. Iar acestea sunt unele dintre cele mai rapide şi mai uşoare mese pe care le-am pregătit eu vreodată.

Reţetele au fost testate iar şi iar, pentru a mă asigura că această carte va fi un ajutor de nădejde pentru întreaga familie, chiar şi atunci când o veţi da mai departe. Cred că, folosind-o, veţi începe s-o adoraţi - eu sunt foarte mândru de ea.

O altă carte căutată a sa este cea care ne învață să gătim economisind bani, fără să facem rabat la calitate sau la arome. Rețetele sale sunt unele de suflet, mesele și meniurile rămân colorate și energizante, iar felurile corespund valorilor nutriționale, chiar dacă teoretic sunt mai ieftine și decât un meniu cumpărat. O abordare inteligentă a bucătăriei, cam despre asta e vorba.

 

Subiecte în articol: Jamilla
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri