Jurnalul.ro Ştiri Social Secţia ATI a Spitalului de Arşi, redeschisă

Secţia ATI a Spitalului de Arşi, redeschisă

de Monica Cosac    |   

După circa opt luni, în care au fost făcute lucări de reabilitare şi igienizare, Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală a fost redeschisă ieri dimineaţă. Asta după ce epidemiologii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au ajuns la concluzia că toate problemele care au dus la suspendarea activităţii, anul trecut, au fost remediate.

 

Lucrările de reabilitare şi modernizare, efectuate de Primăria Sector 1, au fost încheiate în luna ianuarie, fiind urmate de controalele epidemiologilor de la DSP Bucureşti şi de specialişti de la Inspecţia Sanitară.

În prezent, Secţia ATI are cinci saloane, iar în fiecare salon există un singur pat, pentru limitarea infecţiilor nosocomiale. Tot mobilierul este nou şi au fost montate uşi glisante, cu senzor, la intrarea în saloane, şi o staţie centrală de monitorizare a fiecărui salon. De asemenea, secţia a fost dotată cu instalaţie de climatizare şi ventilaţie specială şi aparat de sterilizare a mâinilor, orice persoană fiind obligată să îl folosească pentru a se deschide uşile salonului. Totodată, secţia dispune acum de sisteme de purificare şi filtrare a apei de tip chirurgical.

Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală a închisă în iulie 2016, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu un bolnav pe rănile căruia se aflau larve de muşte.

 

Primăria Sectorului 1 a plătit aproximativ 250.000 de euro pentru lucrările de reabilitare ale Secţiei, sumă la care se adăugă şi costul aparaturii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri