Jurnalul.ro Ştiri Locale Secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean Sibiu a fost inundată

Secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean Sibiu a fost inundată

Secţia ATI COVID a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a fost inundată, luni, în urma unei ploi torenţiale. Sistemul de colectare şi scurgere al construcţiei modulare nu a făcut faţă. Conducerea spitalului a sesizat constructorul containerului ATI unde sunt internaţi pacienţii cu COVID-19, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Decebal Todăriţă.

"În urma căderilor abundente de precipitaţii, apa a pătruns în modularul ATI COVID al SCJU Sibiu. Practic, din cauza debitului foarte mare de apă rezultat în urma ploilor torenţiale, sistemul de colectare şi scurgere al construcţiei modulare nu a făcut faţă. Echipa administrativă a SCJU Sibiu s-a deplasat la faţa locului, s-a intervenit rapid pentru îndepărtarea apei. Pacienţii şi aparatura nu sunt în acest moment în pericol. Este o problemă de natură tehnică, iar SCJU Sibiu a notificat deja constructorul care a efectuat lucrarea în vederea identificării rapide a unei soluţii, astfel încât situaţii de acest gen să nu se mai repete", a explicat Decebal Todăriţă.

Managerul Spitalului Județean Sibiu, Dr. Daniel Chelcea, consideră că aceste containere nu sunt pregătite pentru o utilizare îndelungată.

„Din păcate containerele nu sunt pregătite pentru așa ceva. Sunt făcute pentru a fi utilizate temporar. Lucrăm la o soluție de a face acoperișuri acolo, dar vă dați seama că vorbim despre investiții, dar este clar că trebuie să facem acoperișuri. Din fericire nu am mai avut o astfel de situație la urgențe, ceea ce este un lucru bun. Nu sunt probleme cu aparatura. Eu acum am plecat din spital. Am fost cu cei din serviciul tehnic ca să gestionăm situația. În momentul de față este totul în regulă, dar vă dați seama că, în cazul în care plouă iar, se va repeta. Avem însă, personal de serviciu care lucrează, suntem tot timpul acolo și încercăm să rezolvăm lucrurile. Sunt pacienți acolo, dar nu se pune problema de a fi afectați în vreun fel”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Dr. Daniel Chelcea, managerul Spitalului Județean Sibiu.

SCJU este cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, unde sunt internaţi şi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în prezent. Pacienţii cu COVID-19 sunt evaluaţi şi spitalizaţi în două tipuri de saloane: cele din clădirea Secţiei Clinice de Boli Infecţioase şi cele din construcţii temporare, de tip container, amplasate in curtea spitalului, în pandemie.

Inundatie Sibiu


 

Subiecte în articol: spitalul judeţean sibiu inundatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri