Jurnalul.ro Ştiri Justitie Secureanu, trimis în judecată

Secureanu, trimis în judecată

Florin Secureanu, fostul manager al spitalului „Malaxa” din Capitală, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare (cinci fapte, din care una cu consecinţe deosebit de grave) și luare de mită.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, trei angajaţi de la „Malaxa”: Margareta Preda, la data faptei director financiar-contabil, acuzată de complicitate la delapidare; Traian Alexandru Nica, specialist IT, acuzat de complicitate la delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată; Paul Stoica, şef al Serviciului tehnic – administrativ, şi Ştefan Lucian Nicolae, tehnician administrativ, ambii acuzaţi de complicitate la delapidare şi fals intelectual. De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru, Simona Trandafir, Cristian Ioniţă şi Mihai Mesner, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale.

Subiecte în articol: Florin Secureanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri