Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şeful CFR Călători, trimis la somn după deraierea trenurilor

Şeful CFR Călători, trimis la somn după deraierea trenurilor

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat că directorul CFR Călători Leon Bărbulescu „trebuie să se odihnească, dar nu pe banii CFR, după ce acesta a spus că deraierea a două trenuri nu au fost evenimente deosebite şi că a fost trezit din somn. „Sunt convins că cei de la CFR Călători îl vor lăsa pe domnul director general să se odihnească în continuare şi o să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării Generale să vină cu modificarea de urgenţă în ceea ce priveşte managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred că a avut o asemenea reacţie. Noi trebuie să comunicăm şi să spunem tot timpul ce se întâmplă. Eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Cuc. Contactat de un reporter Antena 3 după ce două trenuri de călători au deraiat la Racoş (judeţul Braşov) şi Săvârşin (judeţul Arad), directorul CFR Călători a afirmat că “nu au fost evenimente deosebite”. “Chiar dormeam şi efectiv m-aţi trezit din somn”, i-a spus el jurnalistului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri