Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informaţiilor disponibile, până la acest moment, printre victimele seismului din Italia nu se află cetăţeni români, menţionând că o echipă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă din Centrala MAE este pregătită să se deplaseze în zonă, în cazul în care situaţia o va impune.
Potrivit unui comunicat al ministerului, prin intermediul misiunii diplomatice la Roma şi al oficiului consular la Bologna, continuă demersurile în vederea acordării asistenţei şi protecţiei consulare românilor în urma seismului produs în Italia.
"În acest sens, echipa mobilă a Consulatului General al României la Bologna, aflată deja pe teren, şi cea a Ambasadei de la Roma, în drum spre zona afectată, menţin legătura constantă cu autorităţile italiene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime", precizează sursa citată.
Ministerul român al Afacerilor Externe, prin intermediul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (activ 24h/ 24h), a preluat 4 apeluri telefonice din partea unor cetăţeni români aflaţi în zona afectată şi din partea rudelor acestora şi acordă asistenţa consulară de specialitate, prin efectuarea tuturor demersurilor necesare în acest sens, informează MAE.
Ministerul reaminteşte că a pus la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna (0039) 051 5872120, (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe şi întreaga sa compasiune familiilor victimelor afectate de puternicul seism produs pe teritoriul Italiei şi exprimă întreaga sa solidaritate cu poporul italian.