Jurnalul.ro Cultură Muzica Selena Gomez, bolnavă de lupus, îşi întrerupe turneul

Selena Gomez, bolnavă de lupus, îşi întrerupe turneul

Vedeta pop Selena Gomez a anunţat miercuri că îşi întrerupe turneul mondial ca urmare a efectelor secundare ale maladiei lupus, o boală autoimună cronică de care cântăreaţa în vârstă de 24 de ani a dezvăluit că suferă în urmă cu un an, relatează AFP. 

"Am descoperit că anxietatea, crizele de angoasă şi depresia pot fi efecte secundare ale lupusului care ridică propriile provocări", a explicat cântăreaţa într-un comunicat publicat pe site-ul turneului său. 

Revista People, care a fost prima care a difuzat a acest comunicat citând o sursă anonimă, a precizat că Selena Gomez "nu s-a simţit ea însăşi" în ultimele luni. Acest lucru a determinat-o să-şi anuleze turneul 'Revival' şi alte evenimente programate anul acesta pentru a se concentra asupra sănătăţii. 

'Vreau să mă concentrez asupra sănătăţii mele şi de aceea am decis să iau o pauză. Le mulţumesc fanilor mei pentru sprijin. Ştiu că nu sunt singură şi îi încurajez şi pe alţii care au probleme de sănătate să şi le rezolve', a mărturisit Selena. 

Ultimul show al artistei a fost pe 13 august la Auckland, în Noua Zeelanda, marcând încheierea etapei asiatice a turneului său şi pe care trebuia să-l reia turneul săptămâna viitoare în America de Nord. 'Revival' trebuia să se încheie pe 18 decembrie la Guadalajara, în Mexic. 

Lupus, o boală în care sistemul imunitar atacă ţesuturile sănătoase ale corpului, afectează 5 milioane de oameni în întreaga lume, mai ales femei la vârsta procreaţiei, potrivit Lupus Foundation of America.AGERPRES

Subiecte în articol: selena gonez
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri