Jurnalul.ro Ştiri Observator Semnal de alarmă: Tot mai mulţi români trăiesc pe datorie

Semnal de alarmă: Tot mai mulţi români trăiesc pe datorie

de Redacția Jurnalul    |   

Tot mai mulţi români trăiesc pe datorie. În acest moment, valoarea creditelor de consum a depăşit-o pe cea a depozitelor, avertizează guvernatorul Băncii Naţionale. De la telefoane până la maşini ori vacanţe, ratele sunt tot mai folosite. Retailerii observă o dublare a numărului de clienţi care cumpără în tranşe.

Românii se împrumută tot mai des. De la maşini până la electrocasnice şi servicii medicale, plata în rate este folosită de un număr tot mai mare de români.

Chiar guvernatorul Băncii Naţionale avertizează asupra fenomenului. Dacă până la finalul anului trecut populaţia avea depozite mai mari decât credite de consum, acum fenomenul s-a inversat.

În urmă cu trei ani soldul creditelor de consum în lei era de 53 de miliarde de lei. Acelaşi sold este acum aproape 68 de miliarde de lei, cu o creştere de peste 20 la sută.

În piaţă, retailerii observă o creştere de peste 100% a numărului de clienţi care plătesc în tranşe.

Din aceste depozite ajung în casele românilor, cumpărate în rate, în special telefoane, televizoare, calculatoare și electrocasnice mari, cum sunt frigiderele și mașinile de spălat.

Mihai Pătraşcu, CEO magazin online: „Chiar anul acesta s-a dublat numărul de clienți care cumpără în rate, motivul fiind că își doresc să aibă în continuare ultima tehnologie. Devine o modalitate de plată tot mai folosită și suntem siguri că va continua acest trend.”

De altfel, cel mai periculos risc este cel al supraîndatorării: tot mai multe credite şi dobânzi care se adună fără să realizăm.

De exemplu, pentru un credit de nevoi personale în valoare de 5.000 de lei se plăteşte timp de cinci ani o rată lunară de 105 de lei. În final, totalul înapoiat băncii depăşeşte 6.500 de lei, deci plătim înapoi instituţiei de creditare cu peste 20% mai mult faţă de împrumutul luat iniţial.

Românii trebuie să evite împrumuturile dacă nu au venituri stabile, recomandă analiştii.

Sursa: Antena3/CNN

Subiecte în articol: datorie alarma romani credite depozite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri