Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Semne că ai probleme cu tiroida. Care sunt cele mai frcvente afecțiuni și ce soluții există?

Semne că ai probleme cu tiroida. Care sunt cele mai frcvente afecțiuni și ce soluții există?

de Redacția Jurnalul    |   

Mulți oameni au probleme cu tiroida, iar femeile sunt de până la cinci ori mai afectate decât bărbații.Deși simptomele pot fi confundate cu alte probleme de sănătate, medicii endocrinologi spun că există câteva semne are nu ar trebui ignorate.

Specialiștii afecțiunile tiroidiene în două categorii: hipotiroidism și hipertiroidism. Hipotiroidismul apare atunci când glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni, situație care poate fi cauzată de afecțiuni autoimune, intervenții chirurgicale de îndepărtare a tiroidei, radioterapie la nivelul gâtului sau administrarea anumitor medicamente. În schimb, hipertiroidismul presupune un exces de hormoni tiroidieni în sânge, notează longevitymagazine.ro.

Semne de hipotiroidism

Unul dintre cele mai importante semnale de alarmă în caz de hipotiroidism este sensibilitatea accentuată la frig. Medicii spun că senzația persistentă de frig, apărută brusc sau disproporționată față de temperatura ambientală, poate indica o funcționare deficitară a tiroidei.

Întrucât glanda tiroidă reglează metabolismul, o activitate redusă încetinește procesele organismului și afectează inclusiv modul în care corpul își menține temperatura.

Oboseala și creșterea treptată în greutate sunt, de asemenea, frecvent asociate cu hipotiroidismul, însă acestea sunt simptome nespecifice și pot avea multiple alte cauze. În schimb, intoleranța la frig este considerată un indiciu mai clar al unei disfuncții tiroidiene.

Alte manifestări pot include piele uscată, constipație, edeme la nivelul feței sau membrelor și dificultăți de concentrare.

Semne de hipertiroidism

La polul opus, hipertiroidismul accelerează metabolismul și poate avea efecte vizibile asupra sistemului cardiovascular.

Cel mai important semn care ar trebui să trimită pacientul la medic este apariția palpitațiilor sau a bătăilor rapide și neregulate ale inimii. Acest simptom poate indica un exces de hormoni tiroidieni, care influențează direct ritmul cardiac.

Printre alte semne ale hipertiroidismului sunt scăderea rapidă în greutate, stările de agitație sau anxietate, tremurul mâinilor, tulburările de somn și căderea părului.

Diagnosticul se stabilește prin analize de sânge care măsoară nivelul hormonilor tiroidieni.

Medicii atrag atenția că multe femei de peste 50 de ani pot avea forme ușoare sau incipiente de hipotiroidism fără să știe. Deși hipertiroidismul este mai rar, riscul crește odată cu înaintarea în vârstă.

Tratamentul pentru ambele afecțiuni constă, în majoritatea cazurilor, în administrarea zilnică de medicamente, adaptată în funcție de valorile hormonale și de starea clinică a pacientului. Specialiștii recomandă consult medical ori de câte ori apar simptome persistente sau senzația generală că ceva nu este în regulă, deoarece intervenția timpurie poate preveni complicațiile.

Subiecte în articol: tiroida
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri