Jurnalul.ro Ştiri Externe Senatorul american, reținut la aeroportul din Hong Kong pentru că avea un pistol, a fost achitat

Senatorul american, reținut la aeroportul din Hong Kong pentru că avea un pistol, a fost achitat

de Redacția Jurnalul    |   

Senatorul american, reținut pe 21 octombrie pe aeroportul din Hong Kong pentru că avea un pistol în bagaje, a fost achitat pentru posesie ilegală de arme de foc de un judecător.

Un tribunal din Hong Kong l-a achitat pe senatorul american Jeff Wilson de deținere ilegală a unei arme de foc, potrivit Reuters.

Wilson, membru al Senatului statului Washington din partea Partidului Republican, a fost arestat în Hong Kong la 21 octombrie, când a sosit la aeroport cu un pistol în bagajul de mână. Politicianul a spus că nu și-a dat seama că a împachetat pistolul în servietă în timp ce el și soția sa plecau într-o vacanță de cinci săptămâni în Asia de Sud-Est.

Judecătorul principal din Hong Kong, Don So, l-a achitat pe Wilson și l-a obligat să plătească o taxă de 2.000 de dolari HKD (256 de dolari americani). De asemenea, sentința îl obligă pe Jeff Wilson să se angajeze într-o bună conduită și să păstreze pacea timp de doi ani.

So a susținut că a ajuns la concluzia că Wilson nu a încălcat legea în mod deliberat.

„Nu este prima dată când a venit în Hong Kong sau în China, el a fost delegat comercial în Hong Kong și China. El ar fi trebuit să știe că controlul în Hong Kong și China este strict", a prrcizat judecătorul So.

Infracțiunea pentru care senatorul american a fost judecat poate fi pedepsită cu până la 14 ani de închisoare și o amendă de peste 12.000 de dolari.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: senator american pistol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri