Senatorul PNL Andrei Volosevici, fost primar al Ploieștiului, care este urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești, s-a prezentat, joi dimineață, la sediul DNA Ploiești.
Andrei Volosevici a declarat că a venit să aducă documente și să studieze dosarul în care este urmărit penal.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în anul 2012, Volosevici, în calitate de primar, a pretins unui om de afaceri, denunțător în cauză, suma de 80.000 de lei pe care a primit-o în trei tranșe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obținerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câștige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploiești, finanțat de primărie.
Ulterior, denunțătorul urma să obțină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv, spun anchetatorii.
De asemenea, în același dosar Andrei Volosevici este cercetat și pentru abuz în serviciu în legătură cu finanțarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.
"În calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor și încălcarea dispozițiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a inițiat proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploiești cu SC FC Petrolul SA în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, servicii și proiecte de interes public local — având ca obiectiv principal funcționarea echipei de fotbal FC Petrolul. În același scop, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploiești și SC FC Petrolul Ploiești, contract încheiat prin nerespectarea dispozițiilor Legii administrației publice locale — în condițiile în care o instituție publică nu poate finanța o activitate lucrativă desfășurată de un agent economic cu capital privat", se arată în comunicat.
În acest fel, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 32.577.437 lei, iar concomitent, FC Petrolul Ploiești a obținut un folos necuvenit de aceeași valoare.
Conform DNA, suma în cauză reprezintă plăți efectuate exclusiv în baza contractului cu încălcarea legii privind finanțele publice, chirie datorată de SC Petrolul SA pentru Stadionul "Ilie Oană" pus la dispoziție în baza contractului cu încălcarea prevederilor legale, contravaloarea utilităților datorată de societate și achitată din bugetul local, dar și debite stabilite prin acte de control ale Curții de Conturi a României — Camera de Conturi Prahova ca fiind datorate de societate și care, în evidența contabilă a unității administrativ teritoriale, apar ca achitate prin transferarea sumei respective între conturi ale bugetului local și nu prin plăți efectuate de societate.
Contractul de asociere menționat anterior a fost vizat pentru legalitate de suspecții Maria Magdalena Mazâlu, fost secretar al municipiului Ploiești, și Simona Albu, șef al Serviciului Juridic în cadrul Direcției Juridice a Primăriei municipiului Ploiești.
Procurorii DNA Ploiești au dispus începerea urmăririi penale față de Volosevici pentru luare de mită și abuz în serviciu, în același dosar fiind urmărite penale și Magdalena Mazâlu și Simona Albu, ambele acuzate de abuz în serviciu.
Andrei Volosevici a fost primar al Ploieștiului din partea PDL, în mandatul 2008-2012, iar în toamna lui 2012 a fost ales senator într-un colegiul din Ploiești. De asemenea, Volosevici candidează la alegerile din iunie pentru un nou mandat de primar al Ploieștiului din partea PNL.