Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul a adoptat Legea privind reducerea risipei alimentare

Senatul a adoptat Legea privind reducerea risipei alimentare

Inițiativa legislativă privind prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost adoptată, luni, de Senat.

Proiectul a fost lucrat și depus de peste 160 de parlamentari și prevede obligații concrete care să contribuie efectiv la lupta împotriva risipei alimentare.

„România este țara cu peste o treime din populație în risc de sărăcie și excluziune socială, conform statisticilor oficiale. În acelaşi timp, în România se aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Pe scurt, pierdem zilnic cantități considerabile de alimente, în timp ce o mare parte a populației nu își permite accesul la alimente de bază. Această realitate trebuie schimbată, iar proiectul de față îşi propune să facă paşi importanți în acest sens”, a declarat deputatul USR Diana Buzoianu, co-inițiatoarea legii.

Conform proiectului, Ministerul Agriculturii va realiza o platforma naţională online pentru raportarea datelor privind risipa alimentară de către operatorii economici, va publica pe site date relevante anuale cu privire la progresele făcute pentru prevenirea şi diminuarea risipei alimentare şi va realiza strategia naţională de prevenire şi reducere a risipei alimentare care va fi actualizată o dată la 5 ani
De asemenea, autoritățile administrației publice vor avea, pentru prima dată în legislație, obligația să ia măsuri împotriva risipei alimentare
Și operatorii economici vor avea obligația să depună toate eforturile pentru a încheia contracte prin care să doneze produsele alimentare înainte de expirare
Pentru a ușura procedurile, proiectul stabilește condiții mai puțin birocratice pentru organizațiile care preiau alimentele neperisabile de la magazine şi lanțuri alimentare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: senat risipa alimentara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri