Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatul a votat proiectul de amnistie privind tichetele-cadou

Senatul a votat proiectul de amnistie privind tichetele-cadou

Senatorii au votat luni, cu 108 voturi pentru din 108 senatori prezenţi, o „lege pentru anularea unor obligaţii fiscale”, care anulează „amenzile” primite de firmele care ofereau, în loc de salarii sau bonusuri, tichete cadou angajaţilor altor companii partenere, potrivit Ziarului Financiar.

Amnistia în cazul controversatelor tichete-cadou vine la scurt timp după ce o modificare recentă a Codului Fiscal oferită transportatorilor şi companiilor de construcţii va duce la neîncasarea de către stat a unor venituri de 10 miliarde de euro pentru ultimii cinci ani, potrivit estimărilor ZF.

„Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de până la 31 decembrie 2020 inclusiv, şi neachitate până la dată intrării în vigoare a prezenţei legi. Anularea se aplică inclusiv în situaţia în care tichetele cadou au fost acordate de către plătitorul de venit către angajatorul persoanelor fizice pentru a le distribui angajaţilor acestora în numele plătitorului de venit”, se arată în proiectul de lege discutat în Senat.

Anularea obligaţiilor fiscale pentru angajatorii care au oferit tichete cadou vine în contextul în care, în ultimii trei ani, Fiscul a făcut o serie de controale privind tichetele cadou acordate angajaţilor partenerilor de afaceri fie direct, fie prin intermediul angajatorilor. Astfel, Fiscul a reîncadrat aceste tichete, care nu erau impozitate, ca venituri salariale şi, prin urmare, angajatorii ar fi trebuit să plătească la stat impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente. Noua lege discutată de Senat „anulează” toate deciziile Fiscului de reîncadrare a acestor venituri.

„Organul fiscal nu reîncadreaza în venituri din salarii şi asimilate salariilor veniturile din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii acestora şi încadrate în categoria veniturilor din alte surse şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 31 decembrie 2020 inclusiv”, se mai arată în proiect.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri