Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi bărbaţi şi-au violat fiicele ani de zile. Doar unul îşi va petrece restul vieţii în închisoare

Doi bărbaţi şi-au violat fiicele ani de zile. Doar unul îşi va petrece restul vieţii în închisoare

de Anca Arambaşa    |   

La începutul acestei luni, un bărbat din Montana, Statele Unite ale Americii, care şi-a violat fiica în vârstă de de 12 ani în mod repetat, a fost condamnat la 60 de zile în puşcărie.

Vineri, un bărbat din California, care, la rândul lui şi-a violat fiica în mod frecvent pe vremea când aceasta era adolescentă, a primit o sentinţă la 1 503 de ani în închisoare.

Judecătorul John McKeon din districtul Valley, Montana a fost bombardat de critici după ce a pronunţat o sentinţă la două luni de închisoare pentru un bărbat de 40 de ani, care a pledat vinovat pentru incest. O petiţie online care vrea să-l pună sub acuzare pe McKeon spune că „victima a avut doar sistemul juridic de partea ei şi a dat greş”.

Comparativ cu acest caz, este cel al judecătorului Edward Sarkisian Jr. din districtul Fresno, California, care a dat o sentinţă colosală bărbatului de 41 de ani care şi-a violat fiica. Cititorii articolului publicat iniţial de Washington Post şi citat de indy100.com au comentat pe marginea acestui subiect şi au mulţumit lui Sarkisian, judecător la Curtea Superioară din California încă din 1987. „Acest judecător a luat întotdeauna cele mai bune decizii”, „Este minunat. Acest judecător oferă un exemplu pe care ar trebui să îl urmeze toţi judecătorii”, „Bravo. Trebuie să clonăm acest judecător” sunt doar câteva exemple ale mesajelor oamenilor după ce Lopez a fost condamnat la viaţă, în urma adunării mai multor sentinţe.

Tatăl din Montana a pledat vinovat doar pentru o singură acuzare de incest, celelalte două capete de acuzare fiind respinse pe baza unui acord. Rene Lopez, în schimb, a fost găsit vinovat de un juriu de 186 de acuzaţii, 22 de capete de acuzare de viol a unui minor şi 163 de acuzare de viol, iar procesul a durat 11 zile, conform înregistrărilor Curţii. Acesta putea primi o sentinţă mai uşoară, procurorii oferindu-i o înţelegere şi să petreacă 13 ani sau 22 de ani în închisoare, dar a refuzat ambele oferte şi a decis să meargă la proces. Lopez a violat tânăra lui fiică din mai 2009 până în mai 2013, când ea s-a mutat. Violurile aveau loc de două-trei ori pe săptămână, de Crăciun şi de alte sărbători. Când a plecat de acasă, s-a dus imediat la poliţie şi a declarat abuzurile la care a fost supusă în tot acest timp.

Wahington Post nu oferă numele victimelor abuzurilor sexuale, şi nici a condamnatului din Montana, pentru că ar expune şi victima acestuia, care este încă minoră.

Într-o declaraţie explicativă pe care a făcut-o judecătorul McKeon, din Montana, acesta a spus că mama şi bunica victimei au scris scrisori cerând ca pârâtul să nu fie trimis la înshisoare, „chiar dacă acţiunile lui au fost oribile, are acasă doi copii care îl iubesc şi care au nevoie de el”, spune una dintre femei. Nimeni nu a vorbit însă în numele victimei, transmite AFP, spre deosebire de victima lui Lopez, care a dat detalii despre abuzurile sexuale, în timpul procesului.

Un alt motiv cheie al diferenţei acestor sentinţe este şi factorul social-psihiologic, adică al faptului că aceştia pot fi consideraţi pericol-public. Lopez a continuat să o caute pe fiica lui, lăsându-i melodii de dragoste ca mesaje vocale, dând târcoale casei unde se mutase, iar atunci când fata a rămas însărcinată, el a plătit să facă avort, ceea ce îl face să fie un pericol pentru societate.

În Montana, procurorii nu au găsit constatări negative ale evaluării psihosexuale a inculpatului, arătând că acesta poate fi tratat și supravegheat în comunitate, în condiții de siguranță, a informat AFP. Legea districtului respectiv spune că pârâţii pot evita ispăşirea pedepsei cu închisoarea la 25 de ani pentru incest cu copii de 12 ani sau mai puţin, dacă o evaluare arată că aceştia pot fi reabilitaţi. Aceste sentinţe „încurajează şi oferă oportunităţi pentru dezvoltarea personală, reabilitarea şi reintegrarea în societate a unui condamnat”, adaugă judecătorul McKeon, citat de AFP.

Cu toate astea, furia cetăţenilor nu va putea fi stăvilită curând, pentru că petiţia prin care se vrea punerea sub acuzare a lui McKeon a strâns deja 100 de mii de semnături.

Citeşte şi Lege: Indonezia stârpește pedofilia, prin castrarea chimică a infractorilor

Polonia: Interzicerea avortului a fost respinsă

Poliţia din Derbyshire, Marea Britanie, foloseşte un câine pentru ''adulmecarea'' violatorilor

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri