Jurnalul.ro Sport Fotbal international Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a doua echipă românească ajunsă în turul 3 al Conference League

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a doua echipă românească ajunsă în turul 3 al Conference League

de Redacția Jurnalul    |   

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câștigat partida de pe teren propriu cu bulgarii de la CSKA Sofia, scor 4-0 (1-0), contând pentru manșa secundă a turului doi, din UEFA Conference League. Cu scorul general de 6-0, covăsnenii au obținut calificarea în turul 3 preliminar al competiției.

După ce Farul Constanța și-a asigurat prezența în turul 3 al Conference League, cu un dublu 3-2, împotriva armenilor de la Urartu, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a devenit a doua echipă românească ce va juca în faza următoare a competiției.

Covăsnenii câștigaseră partida din tur, de la Sofia, cu 2-0, repetând performanța și pe teren propriu, unde s-au impus cu 4-0.

Matei a marcat primul gol, din penalty, în minutul 19 al primei reprize.

Aganovici a marcat golul de 2-0, din fața porții, la câteva minute după ce a fost introdus în teren, după o pasă a aceluiași Matei.

Croatul a devenit apoi servant, pentru maghiarul Roland Varga, care a punctat pentru 3-0, în minutul 90, cu un șut din careu.

Isnik Alimi a închis tabela, din nou de la punctul cu var, transformând un penalty în minutul 90+4.

Sepsi OSK va juca în turul 3 în compania celor de la Aktobe (Kazahstan), pe 10 și 17 august.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri