Jurnalul.ro Ştiri Politică Şerban Nicolae: Dacă lucrurile erau făcute serios, Iohannis nu stătea până în ultima clipă să se joace cu referendumul

Şerban Nicolae: Dacă lucrurile erau făcute serios, Iohannis nu stătea până în ultima clipă să se joace cu referendumul

Senatorul social-democrat Şerban Nicolae a declarat vineri că modificările legislative sunt "întotdeauna discutabile" când acestea sunt făcute fără dezbatere, dar a afirmat că, dacă lucrurile erau făcute "serios, responsabil", preşedintele Klaus Iohannis "nu ar fi stat până în ultima clipă să se joace cu referendumul", şi-ar fi anunţat din timp intenţia şi ar fi solicitat eventuale modificări legislative astfel încât "să nu se schimbe niciun fel de reguli în timpul jocului".

Precizările acestuia au venit în contextul intenţiei Guvernului şi Autorităţii Electorale Permanente de a emite o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii referendumului, în condiţiile în care sunt deja acuzaţii de neconstituţionalitate şi de nerespectare a reglementărilor Comisiei de la Veneţia.

"Eu cred că o să ajungem în situaţia absurdă să contestăm la Curtea Constituţională însăşi Constituţia, că numai asta a rămas necontestată. Dacă lucrurile erau făcute serios, responsabil, domnul Iohannis nu stătea până în ultima clipă să se joace cu referendumul acesta. Şi-ar fi anunţat din timp intenţia, şi-ar fi făcut toate socotelile, ar fi solicitat eventuale modificări legislative în aşa fel încât să nu avem niciun fel de impedimente, să nu se schimbe niciun fel de regulă în timpul jocului chiar dacă jocul nu a început", a precizat Şerban Nicolae la Senat.

El a adăugat că, de fapt, Klaus Iohannis "vrea" în campanie electorală.

"Toată povestea arată că domnul Iohannis vrea în campanie electorală. Nu ştiu de ce nu l-au pus cap de listă. Îl puneau cap de listă, era neconstituţional, dar la urma urmei a făcut atâtea încât nu m-ar mai fi mirat. Decât să-l pună pe un importat din presă, mai bine îl lăsau pe domnul Iohannis cap de listă la europarlamentare, participa la alegeri, participa la campanie, îndemna la vot pentru candidaţii domniei sale. Altminteri, în privinţa modificărilor legislative, ele sunt întotdeauna discutabile când sunt făcute fără dezbatere. Aţi văzut, noi am făcut dezbateri la legile Justiţiei timp de aproape un an şi jumătate şi unii spun că am făcut pe repede înainte. Când vine de la domnul Iohannis expresia asta 'pe repede înainte' e deja balada melcului", a arătat senatorul PSD.

Cât priveşte rolul preşedintelui în informarea cetăţenilor cu privire la întrebările pe care le-a formulat la referendum, Şerban Nicolae a spus că Iohannis pare "un actor rătăcit în campanie electorală", ce îşi doreşte "cu disperare să ajute partidul său sau candidaţii săi".

"În privinţa informării, de regulă lucrul acesta se realizează de către mijloacele de informare în masă cu atât mai mult în cazul unui referendum în care, teoretic, dezbaţi o problemă care presupune o preocupare a societăţii. Ca să informezi populaţia că ţi-a venit o idee despre un referendum mi se pare deja un non-sens (...). Acum doi ani a cerut avizul Parlamentului pentru un referendum, l-a primit în aproximativ 40 de minute, după care a stat doi ani - mă rog, a mai avut şi vacanţe, ce-i drept, nenumărate -, dar, dacă ar fi tratat cu seriozitate şi nu s-ar fi agăţat de momentul electoral al alegerilor pentru Parlamentul European, probabil că ar fi trebuit să-l luăm în serios. Aşa pare doar un actor rătăcit în campanie electorală, îşi doreşte cu disperare să ajute partidul său sau candidaţii săi", a menţionat senatorul social-democrat.

AGERPRES

Subiecte în articol: serban nicolae iohannis referendum
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri