Jurnalul.ro Ştiri Politică Şerban Nicolae: Textul moţiunii pe Finanţe, dovadă a neputinţei Opoziţiei de a prezenta o alternativă

Şerban Nicolae: Textul moţiunii pe Finanţe, dovadă a neputinţei Opoziţiei de a prezenta o alternativă

Liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, consideră că textul moţiunii simple împotriva ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, dezbătută luni, reprezintă "o dovadă a neputinţei Opoziţiei de a prezenta o alternativă".

"Nu putem adopta o asemenea moţiune, pentru că nu există un punct de vedere al Senatului faţă de o problemă (...) de politică internă. Dacă aveţi o problemă personală cu ministrul Teodorovici, puteţi să o rezolvaţi pe cale particulară, să vă gratulaţi prin epitete, să vedeţi care este mai simpatic, mai frumos, mai devreme acasă, dar să puneţi semnătura pe un text ridicol, alcătuit dintr-o însăilare de texte propagandistice, (...) ar pune sub semnul întrebării un asemenea demers constituţional al unei moţiuni simple. Nu votăm un asemenea text. El este ridicol, el este dovadă a neputinţei Opoziţiei de a prezenta o alternativă, a incompetenţei celor care fac analize şi care se fac de râs ori de câte ori realitatea îi contrazice. Rămâneţi cu opiniile acestea, dacă vreţi să rămâneţi în opoziţie", a afirmat Nicolae, în plenul Senatului, la dezbaterea moţiunii.

Referindu-se la cele 22 de declaraţii incluse în textul moţiunii, Şerban Nicolae s-a întrebat "cum ar putea Senatul să îşi exprime un punct de vedere asupra unor opinii ale unor cetăţeni".

Moţiunea simplă "Eugen Teodorovici, românii îţi cer să demisionezi!", iniţiată de 38 de senatori de la PNL şi USR, a fost respinsă luni în plenul Senatului. În favoarea moţiunii s-au exprimat 27 de senatori, 70 au votat împotrivă şi nouă s-au abţinut.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri