Jucătoarea americană de tenis Serena Williams nu va mai putea purta combinezonul său negru, cu curea roz, denumit "Black Panther", la ediţia de anul viitor a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, au anunţat organizatorii competiţiei, care consideră că s-a mers "prea departe".
"Eu cred că am mers prea departe. Această ţinută nu va mai fi acceptată. Trebuie respectat jocul şi locul", a spus Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei franceze de tenis într-un interviu acordat Tennis Magazine.
Cea mai mică dintre surorile Williams i-a surprins pe spectatori competiţiei de la Paris, unde a evoluat într-un combinezon integral de culoare neagră, inspirat din cel purtat de eroina filmului Catwoman.
O ţinută special creată de sponsorul tehnic al americancei, pentru a se adapta corpului acesteia, afectat de o sarcină complicată.
"Am avut probleme cu cheagurile de sânge şi există şi o parte practică (a ţinutei respective - n.red.), mă ajută să am o circulaţie sanguină mai bună", a explicat Serena la momentul respectiv.
Serena Williams, în vârstă de 36 ani, fostă numărul unu mondial, a câştigat de trei ori turneul de la Roland Garros, pe parcursul carierei sale (2002, 2013, 2015).
Revenită în competiţie în primăvara acestui an, după ce a adus pe lume o fetiţă în septembrie 2017, americanca s-a retras înaintea meciului cu rusoaica Maria Şarapova, din optimile de finală ale turneului parizian, câştigat de românca Simona Halep.