Jurnalul.ro Sport eXtrasport Serena Williams își va începe pregătirile pentru US Open la San Jose

Serena Williams își va începe pregătirile pentru US Open la San Jose

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fostă numărul unu mondial, îşi va începe pregătirile pentru Openul Statelor Unite, cu ocazia turneului WTA de al San Jose (California), programat în perioada 30 iulie - 5 august, informează AFP. 

"Mă bucur că îmi voi începe sezonul estival la Mubadala Silicon Valley Classic şi voi descoperi noul sit al competiţiei", a precizat cea mai mică dintre surorile Williams. 

Nou inclus în calendarul WTA, turneul de la San Jose, sau Mubadala Silicon Valley Classic, se va desfăşura la instalaţiile sportive ale Universităţii din San Jose şi va înlocui turneul de la Stanford. 

Rusoaica Maria Şarapova şi americanca Madison Keys, deţinătoarea titlului, şi-au anunţat la rândul lor participarea la această competiţie. 

Serena Williams (36 ani), a revenit în circuitul profesionist în luna februarie, după o absenţă de un an, perioadă în care adus pe lume primul ei copil, o fetiţă, Olympia. Ea a anunţat miercuri că renunţă să mai participe la turneul de la Roma, după ce declarase forfait şi pentru cel de la Madrid, două abandonuri care au pus sub semnul întrebării prezenţa sa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros (27 mai - 10 iunie). 

Openul Statelor Unite, ultimul turneu de Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 27 august - 9 septembrie. 
AGERPRES

Subiecte în articol: san jose us open serena williams
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri