Tenismena americană Serena Williams, însărcinată în şase luni, a pozat nud pe coperta ultimul număr al revistei Vanity Fair, căreia i-a oferit un interviu în care prezintă detalii ale poveştii sale de dragoste cu omul de afaceri Alexis Ohanian, relatează EFE.
În poza realizată de celebra fotografă Annie Leibovitz, sportiva afişează o burtică proeminentă în timp ce îşi acoperă cu o mână pieptul, imitând emblematica fotografie făcută pentru Vanity Fair de actriţa Demi Moore în 1991.
Fotografia apare la două luni după ce Serena Williams a dezvăluit pe Snapchat că este însărcinată în 20 de săptămâni, o ştire care a revoluţionat reţelele de socializare.
Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, va deveni mamă în ultimul trimestru al anului alături de Alexis Ohanian, cofondator al site-ului Reddit, cu care s-a logodit în decembrie după ce îl cunoscuse în urmă cu un an şi jumătate la Roma.
În interviu, cea considerată cea mai bună jucătoare de tenis din istorie, povesteşte cum a aflat că este însărcinată înainte de Open-ul din Australia, întâlnirea sa cu Ohanian, sau momentul în care acesta a cerut-o în căsătorie.AGERPRES