Jurnalul.ro Sport Sporturi Serena Williams s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Auckland

Serena Williams s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Auckland

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, fostă numărul unu mondial, a obţinut a treia sa victorie consecutivă la turneul WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), calificându-se în semifinalele acestei competiţii, dotată cu premii totale în valoare de 275.000 dolari.

Williams, principala favorită, a dispus vineri în două seturi, 6-4, 6-3, de germanca Laura Siegemund, după ce le eliminase în tururile anterioare pe Camila Giorgi (Italia) şi Christina McHale (SUA).

Campioana americană se va lupta pentru un loc în finală cu tânăra sa compatrioată Amanda Anisimova (18 ani), care a trecut în trei seturi, 6-2, 3-6, 6-4, de canadianca Eugenie Bouchard.

Într-un alt meci din sferturile de finală, daneza Caroline Wozniacki, cap de serie numărul 5, a învins-o cu 6-1, 6-4 pe favorita numărul 4, germanca Julia Goerges.

Wozniacki o va avea ca adversară în semifinale pe americanca Jessica Pegula, care a profitat de abandonul franţuzoaicei Alize Cornet, din cauza unei accidentări, în cursul setului al doilea, la scorul de 6-0, 3-2 în favoarea jucătoarei din Statele Unite.

AGERPRES

Subiecte în articol: tenis serena williams
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri