România rămâne fără unul dintre cele mai importante combinate metalurgice. Nu mai producem și nu mai exportăm fier și oțeluri speciale, ci importăm marfă de proastă calitate, la preț mult mai mare. În plus, peste 1.300 de angajați nu mai au loc de muncă. După două decenii de la privatizarea Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, instanța de judecată a respins procedura de reorganizare și cere lichidarea. Dar puțini cunosc povestea oamenilor din interior. O poveste care se spune singură, pentru cei care au timp s-o asculte, dar care le rămâne necunoscută celor care ar fi putut opri dezastrul. Niciun audit nu ajunge în miezul problemei, într-o astfel de situație, deși problemele cele mai grave sunt legate întotdeauna de proasta gestionare a oamenilor.
Miercuri, 30 iunie 2021, Tribunalul Dâmbovița a hotărât dizolvarea COS Târgoviște și deschiderea procedurii falimentului. „Chiar și în acest moment, statul poate interveni și poate salva acest combinat... dacă politicienii înțeleg că este în interesul României să nu piardă prin dezmembrare aceasta combinat metalurgic!”, a fost mesajul disperat al lui Nicolae Dragodănescu, liderul Sindicatului Valahia, din cadrul COS Târgoviște. Însă povestea este mult mai lungă și mult mai complicată. Un astfel de colos industrial funcționează ca o microsocietate, este o comunitate cu peste 1.300 de suflete. Nu degeaba există o cultură organizațională, implementată riguros în corporații, pentru a nu se pierde controlul asupra oamenilor – care conduce către dezastru. Mentalitățile și „metehnele” oamenilor, comportamentul lor și relaționarea în acest tip de comunitate contează mult mai mult decât poate înțelege un auditor sau chiar un lider de sindicat, un administrator sau un patron. Când a fost privatizat combinatul metalurgic de la Târgoviște, a fost preluat – în modul cel mai firesc posibil – cu tot cu oameni. Doar că, odată cu oamenii au venit, „la pachet”, și „metehnele” lor, mentalitatea acestei comunități, stilul de lucru din interior, de pe vremea când combinatul aparținea statului român comunist, iar ierarhiile din interior erau stabilite pe vechile criterii. S-a preluat, din start, vechiul sistem ierarhizat de șefi, șefuți, șefuleți, maiștri și „bingănitori” cunoscuți în toate structurile de stat din comunism. Iar comunitatea COS și-a creat legende și povești de groază, pentru nou veniții care ar fi putut să-i înlocuiască pe muncitorii din vechea echipă.
„Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții...”
Am stat de vorbă cu muncitori trimiși în șomaj, de la COS Târgoviște, anul trecut, după declanșarea procedurii de insolvență. Fiecare are de spus câte o poveste de groază pe care a auzit-o sau a trăit-o la combinat. Dar nimeni nu i-a ascultat pe ei, pe oamenii de la nivelul cel mai de jos. Toți regretă pierderea locului de muncă și s-ar întoarce la combinat, mai ales după ce s-au format pentru a putea lucra cu utilajele. Dar niciunul nu înțelege de ce s-a ajuns aici. Așteptau salvarea de undeva... Unii au crezut că sindicatul îi va putea ajuta. Alții au așteptat ca statul să facă ceva. Patronatul e privit de toți ca dușmanul împotriva căruia ei, muncitorii, trebuie să se lupte. Un fel de luptă de clasă a muncitorilor împotriva capitalistului rău – în cazul acesta, „rusul cel rău”. Pentru că poveștile și legendele din interiorul comunității COS Târgoviște sunt cam toate îndreptate împotriva patronatului/administratorului, fiind propagate continuu, timp de două decenii, în interiorul combinatului unde lucra o populație echivalentă cu cea a unui sat de dimensiuni medii. „Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții...”, ne spune un fost angajat al combinatului. „Am încercat să învăț cât mai mult, când am ajuns la combinat. Eram muncitor calificat și m-am zbătut să-mi obțin calificarea, dar am trecut prin multe. Cam toți care eram tineri și ne angajam pățeam la fel. Era un maistru care ieșise la pensie, dar care venea în continuare la muncă. Mulți dintre cei vechi erau în continuare angajați. Maistrul ăsta ne făcea numai probleme. După ce am reușit să ne calificăm mai mulți, el ne punea pe toți să dăm cu mătura și el nu dădea niciodată, pentru că se considera șef. Cei mai mulți dintre șefi plecau acasă, după patru ore, în fiecare zi, iar pe noi ne puneau să facem toată munca. Unii nici nu erau calificați, deci erau plătiți ca muncitori necalificați, dar erau puși să facă toată treaba. Și se fura. Unii furau de pe vremea lui Ceaușescu. Așa se învățaseră”, mai spune fostul angajat.
„Rusul cel rău” și „sindicatul care ține cu oamenii”
Din poveștile oamenilor reiese că patronatul a-ncercat, la un moment dat, să afle care sunt problemele din interior. Dar, probabil, prea târziu. „Rusul (administratorul special al combinatului – n.r.) venea până-n hală, neanunțat. Într-o zi a venit și toți șefii erau plecați acasă. I-a pus pe unii să deschidă utilajele și ăia nici măcar nu știau cum să le deschidă, deși erau calificați. A venit de mai multe ori și ieșea scandal, de fiecare dată”, ne-a povestit alt muncitor de la COS Târgoviște. Dar toți credeau că „rusul cel rău” știa exact ce se întâmplă în interiorul combinatului și că le făcea rău „celor mai mici”, împreună cu șefii și cu „cei vechi”. „Sunt sigur că ei știau. Toți ăia vechi erau oamenii lor de încredere. Nouă ne spuneau șefii să ne ținem gura și să stăm în banca noastră. Era și sindicatul rușilor, dar ăia n-aveau cu ce să ne ajute pe noi, că de câte ori ne duceam să le spunem că ni se fac nedreptăți, ei nu erau cu oamenii. Era celălalt sindicat (Sindicatul Valahia – n.r.), care ținea cu oamenii. Ei s-au luptat pentru oameni. Ei sunt patrioți”, ne-a explicat alt fost angajat. Poveștile de groază și legendele locale circulau astfel, cu aceleași concluzii preexistente, pe care toți și le-au însușit, încă din prima zi de muncă: patronul este „rusul cel rău”, „sindicatul rușilor nu ține cu oamenii”, „celălalt sindicat ține cu oamenii, se zbate să facă ceva și ei sunt patrioți”.
„E cimitir în curte!”
Dar cele mai înspăimântătoare povești din interior sunt despre morți. Niciun nou venit nu era scutit de „botezul” sau „inițierea” de breaslă. Toți aflau, de la „cei vechi”, ce grozăvii avuseseră loc în acel combinat. „E cimitir în curte! Asta am auzit, din prima zi, de la cei vechi. A murit și o femeie gravidă în șase luni, când s-a spart oala mare. Poate că au murit mii de oameni acolo, dar nimeni nu vorbește. Nouă ne-au povestit ceilalți, care erau acolo de pe vremea lui Ceaușescu. Mi-a fost frică de la-nceput și am vrut să plec, de mai multe ori, dar nu aveam voie, pentru că mi-au zis că am semnat contractul și trebuie să rămân”, povestește, îngrozit, alt fost angajat. Când l-am întrebat cine spunea aceste povești de groază, și-a amintit că cele mai multe erau de la maiștrii care lucraseră acolo peste 30 de ani, din perioada anterioară privatizării combinatului și chiar din timpul comunismului. Iar ei încă lucrau, mulți dintre ei fiind deja pensionari. Nu și-a pus nimeni întrebarea de ce exact cei care-i trimiteau acasă pe noii angajați își riscau viețile, alegând să muncească în continuare la același combinat despre care spuneau că este un adevărat cimitir. Nimeni nu știa când s-au petrecut aceste lucruri îngrozitoare și nici nu a încercat să afle. Simplul fapt că se povestea, în interior, că oamenii mor cu sutele sau poate chiar cu miile, iar acolo „e cimitir în curte” era suficient de înspăimântător pentru toți, pentru a renunța din start la a mai pune întrebări suplimentare. „Era să mor într-o zi. Norocul meu a fost casca. Dacă n-aveam cască, muream. Dar lucram cu echipament și asta m-a salvat”, mai spune același muncitor, înspăimântat. Totuși, din poveștile oamenilor reiese că normele de protecție a muncii se respectau și se lucra cu echipament adecvat, din moment ce a fost salvat chiar de acest echipament.
În literatura de specialitate despre cultura organizațională, o astfel de poveste cu eroi negativi, eroi pozitivi și o luptă continuă între „forțele binelui” și „forțele răului” în interiorul unei companii poate fi caz-școală, de studiat ca exemplu negativ, pentru a demonstra cum poate fi distrusă o organizație din interior, printr-o campanie continuă de demonizare.
După faliment, combinatul se poate salva, dar istoria se poate repeta. Ar putea renaște din propria-i cenușă, dar cu aceleași probleme
Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște, înfiinţat în anii ’70, s-a privatizat în anul 2002. COS Târgoviște a fost un mare producător de oțeluri pentru rafinării, hidrocentrale, centrale nucleare, industria de armament și drumuri. În momentul privatizării, Conares Trading A.G. Elveția (devenită ulterior Mechel International Holdings GmbH) a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni. În 2005, numele întreprinderii a devenit S.C. Mechel Târgoviște S.A. În februarie 2013, acţionar majoritar al societății a devenit MAZUR INVESTMENTS LIMITED Cipru (cu 86 %), companie deținută de INVEST NIKAROM SRL. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) deține 4%, iar restul e deținut de mici acționari. Administratorul special al combinatului este cetățeanul rus Oleg Shvedakov.
Se cere falimentul, pentru o sumă derizorie
De la o cifră de afaceri de circa 960 de milioane de lei (la finalul anului 2012), cu pierderi de aproximativ 100 de milioane de lei, combinatul metalurgic a ajuns, în 2018, la o cifră de afaceri de 660 de milioane de lei, iar pierderile s-au acumulat în perioada insolvenţei. COS Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, este în procedură de insolvență din februarie 2013. Recent, compania Uni Steel Impex, cu sediul în București, distribuitor de materie primă (feroaliaje și metale neferoase), a solicitat deschiderea procedurii de faliment a combinatului COS Târgoviște, la Tribunalul Dâmbovița, pentru suma de aproape 331.000 de lei, reprezentând facturi neachitate din 2019, în timp ce activul funcțional industrial „Producere oțel de construcții” al COS Târgoviște a fost evaluat la aproape 302 milioane lei de către administratorii judiciar și special. Combinatul a înregistrat pierderi de peste 62 de milioane de lei, anul trecut, față de profitul net din 2019 de peste 140 de milioane de lei. După declanșarea procedurii de insolvență, numărul angajaților a scăzut de la 1.311 la 921. Tribunalul Dâmbovița a decis, miercuri, intrarea combinatului în faliment.
Problema financiară trece, dar oamenii rămân
Sindicatul Valahia (cel descris de foștii angajați ai COS Târgoviște drept „sindicatul care ține cu oamenii” – n.r.) a-ncercat să negocieze cu guvernul Orban, anul trecut, preluarea activelor combinatului, pentru a se putea repune pe picioare colosul industrial, prin gestionarea de către statul român – ANAF fiind al doilea cel mai mare creditor al COS Târgoviște, cu o creanță de peste 200 de milioane de lei. Cel mai mare creditor este compania offshore Alphard Financial Corp, cu acționar necunoscut, din Insulele Virgine Britanice, cu o creanță de 254 de milioane de lei. Fostul premier a și semnat un acord cu sindicatul, preluarea a fost chiar inclusă în programul de guvernare al PNL, însă noul guvern nu a mai făcut niciun pas înainte. La termenul din 18 mai 2021, președintele Comitetului Creditorilor a depus la Tribunalul Dâmbovița o cerere de completare a planului de reorganizare, care prevede „începerea de urgență a procedurii de vânzare prin licitație publică a activului funcțional al COS Târgoviște, prin transfer de active (activitate)”. Practic, s-a cerut darea în plată a activelor combinatului.
Unde ar putea ajunge utilajele
Ar fi interesate de scoaterea la licitație a activelor mai multe companii. Există chiar posibilitatea ca după această revânzare a utilajelor să renască din propria-i cenușă combinatul de la Târgoviște, prin menținerea producției la Târgoviște, după licitație. Asta ar însemna reluarea activității de producție a combinatului – ceea ce nu e imposibil, chiar dacă nu va fi preluat de stat. Dar oamenii vor fi aceiași, cu poveștile și problemele lor, pe care nu le poate rezolva niciun fel de audit și nici măcar noii specialiști în comunicare internă, în psihologie corporatistă sau în „competitive intelligence”, pentru că la structura organizațională din acest mediu de lucru nu se pot aplica principiile care funcționează în mediul corporatist. Iar singurele care există sunt cele „pe stil vechi” – adică aceleași care au condus la destructurarea echipei de la COS Târgoviște, respectiv structura ierarhizată, cu șefi, șefuți, șefuleți și maiștri cu atribuții de șefi mai mici. Astfel, e posibil ca istoria să se repete, la COS Târgoviște, chiar dacă se va redeschide combinatul, cu alt patronat.
În literatura de specialitate a culturii organizaționale, erorile de acest fel în relația cu oamenii se numesc „biasuri” și „blind spots” ale managementului.