Jurnalul.ro Ştiri Locale Șezătoare pentru vaccinare - maraton inedit în cea mai smart comună din România

Șezătoare pentru vaccinare - maraton inedit în cea mai smart comună din România

Locuitorii din cea mai smart comună din România, Ciugud, din județul Alba, au participat, sâmbătă, la un maraton inedit de vaccinare, „Șezătoare pentru vaccinare”. În cadrul evenimentului, au fost organizate proiecții de filme etnografice, iar voluntarii au îmbrăcat costume populare.

Primăria Ciugud a organizat, sâmbătă, campania „Șezătoare pentru vaccinare”, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Alba.

Maratonul de vaccinare inedit s-a desfășurat în toate satele comunei sub forma unei șezători tradiționale, cu proiecții de filme etnografice și voluntari în costume populare.

„La sat ne este dor de șezătorile și sărbătorile tradiționale, ne este dor de interacțiunea cu consătenii și de veselia de odinioară. Cu toții ne dorim să revenim la normalitate, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă suntem responsabili și susținem măsurile de diminuare a efectelor pandemiei. La Ciugud am organizat mai multe campanii prin care am încercat să oferim cetățenilor posibilitatea de a se vaccina. De această dată, am făcut-o într-un mod inedit, prin organizarea unor proiecții de filme etnografice pe parcursul acțiunii de vaccinare. Am fost sprijiniți de consilierii locali și de câțiva voluntari care au îmbrăcat costumele populare pentru a da încredere cetățenilor veniți la centrele de vaccinare. Vaccinarea este un act voluntar și decizia aparține fiecăruia dintre noi, însă nu trebuie să uităm că realitatea din ultima perioadă ne-a arătat că vaccinul poate face diferența între viață și moarte”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.

Acțiunea a avut ca scop stimularea vaccinării prin crearea unor centre de vaccinare temporare, astfel încât cetățenii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze în Alba Iulia.

Astfel, căminele culturale sau o parte din școala gimnazială au fost transformate în centre de vaccinare.

Pe parcursul acțiunii au fost proiectate filme etnografice de la evenimentele culturale organizate, în 2019, în comuna Ciugud, iar cetățenii au fost întâmpinați de voluntari în costume populare.

Comuna Ciugud nu este la prima campanie de vaccinare inedită organizată în acest an. În luna mai, administrația locală a organizat, pe parcursul mai multor zile, campania „Vaccinare la poarta ta!”, în cadrul căreia oamenii s-au putut vaccina în propria gospodărie sau în puncte temporare amenajate cât mai aproape de casele lor.

Acțiunea a fost testată în premieră națională și, pentru că s-a dovedit un succes, a fost preluată și de alte comunități rurale. Campania a fost derulată în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Alba, care a asigurat dozele de vaccin și o parte din personalul medical, echipele de vaccinare fiind suplimentate cu medicii și asistenții de familie din Ciugud.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: maraton vaccinare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri