Anul Nou bisericesc începe în ziua de 1 septembrie. Biserica sărbătoreşte începutul anului nou în prima zi a lunii septembrie.
Prăznuirea începutului Indictionului în ziua dintâi a lunii septembrie se face pentru că acum, într-o zi de sâmbătă, a mers Domnul nostru Iisus Hristos în Nazaret şi a intrat în sinagogă să înveţe poporul din cărţile prorocilor.
"Acum a mers Domnul nostru Iisus Hristos în Nazaret, unde crescuse, şi în zi de sâmbătă a intrat în adunarea evreilor, cum era obiceiul la ei, să se adune mai ales sâmbăta în sinagogă şi să înveţe poporul din cărţile prorocilor". (Vieţile Sfinţilor)
Atunci, intrând Iisus în sinagogă s-a sculat să citească şi I s-a dat cartea prorocului Isaia pe care, deschizând-o, a aflat locul unde era scris:
"Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului". (Luca 4, 18, 19)
Închizând apoi şi dând cartea, a început să înveţe, arătându-Se pe Sine că este adevăratul Mesia trimis oamenilor de Dumnezeu-Tatăl, spre mântuirea şi înnoirea vieţii, împlinindu-se astfel scriptura citită.
Data la care se sărbătoreşte Anul Nou bisericesc a fost stabilită de Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea (325).
După ce "marele împărat Constantin, biruind pe Maxenţiu prigonitorul, a înnoit şi a luminat toată lumea cu dreapta credinţă, dezrădăcinând praznicele păgâneşti. Astfel a izbăvit pe creştini de jugul greu al persecuţiilor, schimbând înţelesul Indictionului. Sfinţii Părinţi au rânduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc ca un început al mântuirii creştinilor, aducându-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor şi de vestirea din cartea lui Isaia a 'anului Domnului bine primit' ". (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (470-545), monah din Dobrogea, numit Cel Mic sau Smerit, având cunoştinţe temeinice de astronomie, a stabilit la vremea lui pascalia sau data sărbătoririi Paştelui şi a fixat cronologia erei creştine, luând pentru prima dată ca punct de plecare pentru numărarea anilor Naşterea Mântuitorului ca anul 1 al erei creştine.
După ce a petrecut o perioadă la Constantinopol, Sfântul Dionisie a mers la Roma, unde a fost hirotonit preot. A tradus în limba latină lucrările Sfinţilor Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei şi Proclu al Constantinopolului.
* Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a născut în ţinutul Ciliciei, la sfârşitul secolului al IV-lea. A plecat de tânăr la o mănăstire unde a fost primit după şapte zile, timp în care a fost lăsat să aştepte la poartă fără mâncare şi apă.
În viaţa monahală a practicat o asceză foarte severă. Între mijloacele la care a recurs spre a-şi supune trupul, iar mintea să fie înălţată la Dumnezeu, în rugăciune, a fost şi acela de a-şi înfăşura tot corpul, pe sub haine, cu o funie din frunze de palmier, extrem de tăioase, care îi provoca răni îngrozitoare, adânci până la os.
Stareţul mănăstirii, considerând că acest fel de trăire nu era firesc şi nu se potrivea cu al Sfinţilor Părinţi, l-a scos din mănăstire. După ceva timp l-a căutat şi l-a adus înapoi.
De altfel chiar şi părinţii acelor vremuri trăitori în pustie, auzind de nevoinţa acestui monah, au trimis să fie încercat duhul său, ca nu cumva să nu fie potrivit cu trăirea ortodoxă, care presupune ascultare desăvârşită.
În vremea în care Cuviosul se urcase pe un stâlp înalt, părinţii au trimis un sol să îi spună să coboare şi, în cazul în care ar fi ascultat, să îl lase să trăiască aşa cum a ales, însă, dacă s-ar fi împotrivit, să îl coboare jos cu forţa.
Pentru ascultarea sa l-au lăsat părinţii pe stâlp, pe care Sfântul Simeon îl tot înălţa. În acest fel Sfântul Cuvios Simeon a devenit primul "stâlpnic" sau "stilit", inaugurând un mod de viaţă ascetic impresionant, dar foarte greu de imitat.
Noaptea toată şi ziua, până la ceasul al nouălea, Sfântul Simeon stătea la rugăciune; după al nouălea ceas dădea învăţătură celor ce se întâmplau acolo; apoi asculta nevoile şi cererile tuturor celor ce veneau la dânsul şi pe bolnavi îi tămăduia cu rugăciunea. După aceea îmblânzea certurile şi pricinile omeneşti şi făcea pace. Apoi, apunând soarele, iar se întorcea la rugăciune.
Pe lângă această rânduială zilnică, Sfântul Simeon trimitea scrisori în multe părţi ale Bisericii, demnitarilor şi împăraţilor, pentru întărirea adevărului de credinţă în faţa ereziilor care tulburau creştinătatea, îndemnând spre frica de Dumnezeu, spre milostivire şi dragoste şi învăţând mult pe toţi pentru folosul sufletesc.
Printre vizitatorii chiliei sale de pe stâlp, care ajunsese în cele din urmă la 36 de coţi (aproximativ 24 de metri), se numără şi patriarhul Antiohiei, Domus (441-450), precum şi împăraţii bizantini Teodosie al II-lea (408-450), Marcian (450-457) şi Leon I (457-474).
Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul a murit în anul 460, iar sfintele sale moaşte au fost duse în Antiohia. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Sursa: AGERPRES