Jurnalul.ro Ştiri Social SFÂNTUL DUMITRU! Tradiții și obiceiuri de SFÂNTUL DUMITRU. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci

SFÂNTUL DUMITRU! Tradiții și obiceiuri de SFÂNTUL DUMITRU. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci

SFÂNTUL DUMITRU. Se spune că dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele, scrie ziarulring.ro.

Printre cele mai spectaculoase obiceiuri din ajun de Samedru sunt focurile vii. În noaptea de 25 octombrie se ține „Focul lui Samedru”, moment în care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri în curți sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoși, iar tinerii să se căsătorească. Conform tradiției, persoanele care sar peste flăcări vor fi sănătoase întregul an și ferite de necazuri, nenorociri și boli. Rolul focului este de a alunga atât fiarele, având și puteri roditoare, astfel încât după ce este stins oamenii obișnuiesc să arunce în gradină cenușa și carbunii. Femeile mai înaintate în vârstă, în special cele din mediul rural, obișnuiesc să împartă covrigi, nuci, mere, pâine, struguri și prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

Ciobanii află cum va fi vremea

Sfântul Dumitru este considerat și patronul pastorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla încă din 26 octombrie cum va fi iarna este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca spre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară. Tot de Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele. Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos. În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Impărtășanie.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri