Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Sfatul Medicului: Cum evităm leșinul

Sfatul Medicului: Cum evităm leșinul

Leșinul, cum este denumită în mod obișnuit sincopa, este o pierdere de scurtă durată a cunostinței, cauzată de obicei de o scădere a fluxului de sânge care ajunge la creier. Deși leșinul poate fi uneori cauzat de probleme cardiace, de cele mai multe ori este declanșat de statul în picioare (pentru că sângele coboară spre picioare) sau de emoții puternice, numite reacții vasovagale. Uneori, leșinul poate apărea chiar la donarea de sânge.  

Dacă leșinul apare frecvent, trebuie investigate cauzele sale. Există și câteva metode de acțiune imediată, care v-ar putea feri de pierderea cunoștinței. Cu aproximativ un minut înainte de pierderea cunostintei există o serie de simptome care se manifestă subit: senzație de amețeală, greață sau accese de transpirație, care indică faptul că ar putea urma un leșin. Când apar, sunt o serie de manevre ce se pot aplica pentru a împiedica neplacutul episod. Una dintre ele se numeste contrapresiune izometrică a brațului, ce constă în prinderea unei mâini cu cealaltă și exercitarea unei presiuni, până când simptomele încep să dispară. Încrucisarea picioarelor și încordarea mușchilor s-a dovedit, de asemenea, eficientă. Manevra presupune să încrucișezi picioarele și să le strângi bine, astfel încat să încordezi picioarele, stomacul și mușchii fesieri. Puteți încerca și flexarea în poziție de genuflexiune.

O altă metodă de a preveni sincopa poate fi reprezentată de un consum ridicat de apă. Dacă simțiți că simptomele leșinului încep să apară, încercați să beți măcar două pahare cu apă.

Dr. Alina Popescu, medic de familie

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri