Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce este shrinkflaţia? Franţa şi Ungaria obligă supermarketurile retaileri să ia măsuri

Ce este shrinkflaţia? Franţa şi Ungaria obligă supermarketurile retaileri să ia măsuri

de Redacția Jurnalul    |   

Guvernul Ungariei va cere marilor retaileri alimentari să afişeze începând cu luna martie avertizări de preţ legate de produsele a căror dimensiune este mai redusă, a anunţat ministerul maghiar al economiei, scrie Reuters, citat de Ziarul Financiar.

Inflaţia din Ungaria a atins un vârf de 25% în primul trimestru al anului trecut, cea mai ridicată din UE, ţara întâmpinând dificultăţi în a-şi revita­liza economia în condiţiile în care puterea de cumpărare este în scădere.

Date recente arată că vânzările de retail au avansat cu 0,8% în no­iem­brie în termeni lunari, deşi aces­tea au fost cu 8,7% mai mici în ter­meni anuali pe primele 11 luni ale anului pe fondul scăderii consumului.

Guvernul premierului Viktor Orban încearcă să revigoreze econo­mia, care a înregistrat prima creştere trimestrială dintr-un an în T3, cu alegeri locale şi în cadrul Parlamen­tului European la orizont.

„În ultimele luni, fenomenul în care dimensiunea anumitor produse scade în timp ce preţurile acestora rămân neschimbate sau chiar cresc a atras o atenţie sporită în unele ţări“, se arată într-un comunicat al minis­terului maghiar al economiei.

În linie cu noile reguli care vor in­tra în vigoare din martie şi vor fi va­la­bi­le timp de două luni, retailerii ali­men­tari cu o cifră de afaceri de peste 1 mili­ard de forinţi (2,6 milioane de euro) vor fi obligaţi să afişeze averti­zări de preţ pentru produsele a căror di­men­siune a scăzut în raport cu peri­oada cuprinsă între 1 ianuarie 2020 - 1 iulie 2023. Producătorii de alimente, im­por­ta­torii şi furnizorii vor fi de ase­menea obligaţi să notifice retailerii cu privire la orice reduceri de cantitate.

Conform Portfolio, în cazul neres­pectării regulilor, autoritatea pentru pro­tecţia consumatorilor va lua mă­suri. Consumatorii vor putea afla de asemenea despre produsele afectate de reducerea ambalajului din baza de informaţii disponibilă public pe website-ul Autorităţii Naţionale pentru Siguranţa Lanţului Alimentar (NEBIH).

„Consumul ar putea începe să crească. Totuşi, pentru ca această schimbare să fie semnificativă şi de durată, trebuie reclădită mai întâi încrederea consumatorilor, acesta fiind un proces mai de durată“, au declarat economiştii ING pentru Reuters.

Şi Franţa a atacat la finalul anului trecut fenomenul shrinkflaţiei. Ţara a înaintat Comisiei Europene un proiect de decret ce ar cere retailerilor alimentari locali să semnalizeze când costul unui produs rămâne neschimbat deşi dimensiunea acestuia scade, notează Bloomberg.

Dacă va fi susţinut de Bruxelles, decretul ar putea fi pus în aplicare în a doua jumătate a lunii martie.

În Germania, ministrul pentru protecţia consumatorilor Steffi Lemke vrea să acţioneze împotriva creşterilor ascunse de preţuri în supermarketuri cu o nouă lege care să interzică ambalajele de aceeaşi dimensiune cu conţinut redus, cât şi ambalajele mai mari cu conţinut nemodificat, potrivit freshplaza.com.

Un sondaj Ipsos recent realizat în rândul a 33 de ţări relevă că 46% dintre consumatori au observat fenomenul shrinkflaţiei. 48% dintre respondenţi consideră practica inacceptabilă, francezii fiind cei mai indignaţi.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: shrinkflaţia supermarketuri preţuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri