În timpul meciurilor şi când cere turaţie maximă la antrenamente, Dan Petrescu nu este o apă călduţă care curge molcom din robinetul de la chiuvetă, este prăvălirea cu tunet a apei din înălţimea ameţitoare a Barajului Vidra-ru. La el, fotbalul nu lasă loc niciunei clătinări, niciunui glas moale. Inima lui Dan Petrescu bate zdravăn pentru fotbalul dus până la ultima picătură de energie, antrenorul cu cotă respectabilă respiră fotbal, toate metabolismele lui se „urcă pe pereţi”. El, fundaşul, a zvâcnit spre poarta adversă, ca un atacant pursânge, a fugit ca o rachetă şi a înscris un gol neaşteptat în poarta englezilor, trimiţându-i acasă, să vadă faze-le superioare ale Campionatu-lui European din fotoliu. „Abia după ce am realizat că am înscris decisiv, închizându-le uşa în nas englezilor, m-am între-bat dacă o să am neplăceri la clubul meu, la Chelsea. M-am îngrijorat degeaba, m-au primit în vestiarul din Londra ca pe un profesionist care şi-a făcut treaba, ştiau că prin golul meu le-am barat drumul şi ameri-canilor la Mondialul din SUA”. Când merge la vreun meci al fostei lui echipe Chelsea, este ovaţionat de tribunele cu englezi, Dan Petrescu este iubit trainic la Londra. Ca peste tot pe unde a jucat cu inimă devo-tată, la punctul de fierbere. Poate toate acestea pornesc şi de la scenele din copilărie; era un copilaş şi i-a cerut mamei să-i pună în copaia de băiţă o minge de cauciuc, şi nu răţuşte de plastic. Şuiera nebuneşte viscolul în Bucureşti, maşinile se înzăpezeau, şi puştiul Dan Petrescu îl implora pe tatăl lui, colonel de Armată, să-l ducă la antrenament în Ghencea. Acolo, doi soldaţi clinteau cu lopeţile mormanele de omăt, şi prichindelul nu concepea că antrenamentul nu se ţine. A jucat alături de mari vedete precum Gullit la Sampdoria, apoi la Chelsea, era prieten cu el, mergeau împreună să mănânce, se duceau la concer-te. Atunci când Gullit a fost numit antrenor la Chelsea, Dan Petrescu a început să i se adreseze cu „dumneavoastră”.