Jurnalul.ro Ştiri Justitie Siberstein şi Steinmetz, reţinuţi de poliţie în Israel

Siberstein şi Steinmetz, reţinuţi de poliţie în Israel

Consultantul politic israelian Tal Siberstein şi omul de afaceri Beny Steinmetz, acuzaţi şi în România de formarea unui grup infracţional în cazul retrocedării unei porţiuni de pădure şi a Fermei Băneasa, au fost reţinuţi, ieri, în baza unor acuzaţii de uz de fals şi spălare de bani, în Israel. Cei doi sunt implicaţi  într-un caz de mare corupţie care implică mituirea unor oficiali din Guineea.

 

Tal Siberstein şi Beny Steinmetz au fost audiaţi ieri, de autorităţile israeliene, domiciliile şi birourile acestora fiind percheziţionate. Potrivit publicaţiei Haaretz, cei doi sunt anchetaţi pentru fals, uz de fals, spălare de bani, abuz de încredere şi obstrucţionarea justiţiei. Siberstein şi Steinmetz sunt suspectaţi că ar fi plătit echivalentul a zeci de milioane de dolari oficialilor din Guineea pentru ca afacerile pe care le derulează în această ţară să fie favorizate. De asemenea, aceştia ar fi utilizat contracte pentru acorduri inexistente, inclusiv afaceri imobiliare într-o ţară străină, pentru a transfera bani şi pentru a spăla bani câştigaţi ilicit. Pe numele lui Siberstein şi Steinmetz există un mandat de arestare preventivă şi în România, cei doi fiind implicaţi în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov. Israelienii fac parte, potrivit DNA, dintr-un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea unor terenuri revendicate ilegal de către prinţul Paul Philippe Al României. Oamenii de afaceri l-ar fi sprijinit pe prinţul Paul să revendice terenurile din Băneasa, bunurile urmând să fie împărţite, ulterior. Tal Siberstein şi Beny Steinmetz, alături de afacerişti români precum Remus Truică sau Dan Andronic sunt acuzaţi că ar fi dat mită şi ar fi făcut trafic de influenţă pentru obţinerea terenurilor respective.

 

Războiul Rio Tinto - BGSR - George Soros

Compania BSG Resources (BGSR), deţinută de Beny Steinmetz, a intrat, în 2008, în posesia a jumătate din drepturile de exploatare a celui mai mare depozit de minereu din Guineea. Toate drepturile erau deţinute, până atunci, de compania Rio Tinto. Redistribuirea drepturilor de exploatare a fost realizată de guvernul ţării africane. O anchetă a Biroului pentru Fraude Grave din Marea Britanie arăta că transferul drepturilor de exploatare s-a făcut după ce BGSR ar fi dat mită în valoare de zeci de milioane de dolari. În urma anchetei, două contracte de exploatare obţinute de BGSR au fost anulate, în 2014. Anul acesta, BGSR l-a dat în judecată pe miliardarul George Soros pentru 10 miliarde de dolari, acuzându-l că a consiliat autorităţile din Guineea în aşa fel încât să încurce interesele BGSR. Reprezentanţii miliardarului american au respins acuzaţiile ca fiind "o încercare disperată de PR menită să îndepărteze atenţia de la problemele juridice pe care le are compania BGSR".

 

Beny Steinmetz se află în arest la domiciliu din decembrie 2016, în Israel, sub acuzaţii de spălare de bani în cazul afacerilor din Guineea. Acesta a plătit o garanţie de 100 de milioane de shekeli (echivalentul a 26 de milioane de dolari) pentru a nu fi încarcerat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri