Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Silviu Geandră a câștigat peste 1000 de euro și o noapte la vila de lux, la “Ultimul Trib”: “Am reușit să îmi confirm statutul de luptător individual de elită”

Silviu Geandră a câștigat peste 1000 de euro și o noapte la vila de lux, la “Ultimul Trib”: “Am reușit să îmi confirm statutul de luptător individual de elită”

Aseară, de la “Ultimul Trib”, nici unul dintre cei opt concurenți ai celor două echipe rivale, a Crocodililor și a Lemurilor, nu a plecat acasă. Concurenții au avut însă de trecut prin probe complicate, care le-au testat puterea de concentrare, stăpânirea de sine, rapiditatea, dexteritatea și tenacitatea. Finalul zilei a avut un singur câștigător, Silviu Geandră, din echipa galbenă a Lemurilor, care a primit un premiu de 4 milioane de ariary, moneda Republicii Madagascar, adică echivalentul a peste 1.000 de euro, dar și posibilitatea să petreacă o noapte în vila de lux, alături de unul dintre colegi. Concurenta care a încheiat cea de-a doua probă a zilei pe ultimul loc, Ioana Șulea, din echipa Lemurilor, a trebuit să doarmă peste noapte singură, pe insula pustie.

Prima probă a zilei, “Ține-te pe buștean”, la care au participat ambele echipe rămase în joc, a fost una complicată, care a necesitat forță în picioare și simțul echilibrului. Cei cinci Lemuri și cei trei Crocodili au încercat să se dezechilibreze unul pe celălalt, de pe un buștean, deasupra unei piscine improvizate. O probă atipică, în care echipa roșie a Crocodililor a luat o “bătaie” cruntă, cu scorul de 11 la 1, iar echipa galbenă a Lemurilor și-a câștigat dreptul de a participa la proba următoare, care avea ca premiu o noapte în vila de lux, cu mâncare, odihnă și răsfăț, dar și suma de 4 milioane de ariary.

Pur și simplu, azi nu a fost ziua noastră. Nu am putut să stăm pe buștean.”, spune Alex Filip, din echipa Crocodililor. “Nu a fost vorba de echilibru aici. Am avut ghinionul să cădem primii, iar când ai adidașii plini de noroi nu ai cum să nu aluneci de pe buștean, nu ai cum să recuperezi.”, a explicat colega sa, Nelly Condeescu.

“Rivalii” din echipa Lemurilor au remarcat de această dată o schimbare de atitudine în ceea ce-i privește pe Crocodili. “E pentru prima oară când cele două echipe se înțeleg. Socializăm, ne zâmbim, ne strângem mâna și simțim că ne bucurăm să jucăm ca echipe opuse. Acum mă simt ca într-un joc cu oameni maturi care au înțeles și se bucură că li s-a dat o șansă să joace Ultimul Trib. Până acum totul era prea personal.”, a remarcat Mircea Zamfir, din echipa galbenă a Lemurilor.

Chiar dacă victoria Lemurilor a fost una zdrobitoare, Crocodilii au luat partea bună a lucrurilor. “Avem timp să ne montăm pentru ceea ce urmează”, a spus Silviu Mircescu, cel de-al treilea component al echipei Crocodililor, echipa sa retrăgându-se în satul malgaș unde, în schimbul alimentelor pentru cină, au trebuit să spele din vasele localnicilor, să mature și să vândă la magazinul din sat.

            Cea de-a doua probă a zilei, intitulată “Oale Sparte”, a fost jucată doar de cei cinci componenți ai echipei Lemurilor, Mircea Zamfir, Ioana Șulea, Sorin Brotnei, Silviu Geandră și Daniel Chiriță. Fiecare dintre ei a avut de răsturnat câte un cazan cu câte șapte mingi de volei, pe care le-au transportat apoi pe un traseu cu obstacole, la finalul căruia au trebuit să nimerească cu ele câte cinci oale cu apă. Fiecare dintre ei a vrut să lupte pentru confortul vilei și bonusul în bani, dar și ca să demonstreze că poate și că își merită locul în echipă. Și nu le-a fost deloc ușor să spargă cinci oale cu apă cu niște mingi de volei. Concurenții s-au chinuit, au transpirat, iar Silviu Geandră a demonstrat încă o dată că este un concurent foarte bun atunci când vine vorba de probe individuale. El a terminat primul această probă și și-a câștigat nu doar dreptul de a petrece o noapte în vila de lux, ci și cele 4 milioane de ariary puse în joc.

Am reușit să îmi confirm statutul de luptător individual de elită și, într-adevăr mi se pare că a fost o luptă ca între finaliști”, a spus Silviu. El a avut dreptul să mai ia un coleg la vila de lux și l-a ales pe Sorin Brotnei. “I-am zis că merită să vină la vilă cu mine, pentru că a fost ultimul, dar și-a revenit și a încheiat proba pe locul al doilea.”, a continuat câștigătorul zilei.

Deși a început proba foarte bine, cu un mare avans față de ceilalți concurenți din echipa sa, Ioana Șulea a încheiat-o pe ultimul loc. Pedeapsa ei, la finalul zilei, a fost să doarmă singură pe insulă, izolată de coechipieri. “Am avut un superavans, dar un final nefericit al probei, pe care mi-l asum.”, a spus Ioana.

Ce îi așteaptă în continuare pe cei opt concurenți rămași în luptă, telespectatorii Antenei 1 vor vedea vinerea viitoare, de la ora 22:00, într-o nouă ediție “Ultimul Trib”, prezentată de Octavian Strunilă.

Subiecte în articol: Ultimul Trib
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri