Jurnalul.ro Sport eXtrasport Simona Halep a debutat cu o victorie la Singapore

Simona Halep a debutat cu o victorie la Singapore

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a debutat cu o victorie la Turneul Campioanelor de la Singapore, învingând-o cu 6-2, 6-4 pe americanca Madison Keys, duminică, în primul meci al competiţiei, în cadrul Grupei Roşii. 


Românca începe şi de data aceasta cu o victorie Turneul Campioanelor, după ce în 2014, când a jucat finala, a învins-o pe Eugenie Bouchard, iar anul trecut a dispus de Flavia Pennetta. 

Halep a avut în acest meci doar 5 mingi direct câştigătoare, faţă de 16 ale adversarei. Keys a făcut însă enorm de multe greşeli neforţate, 41 la număr, faţă de numai 12 ale Simonei. 

Halep, numărul patru mondial şi a treia favorită la WTA Finals, o conduce acum pe Keys cu 5-1 în meciurile directe. Keys a învins, în 2014, în primul tur la Sydney, cu 6-1, 6-4, iar apoi au urmat cinci victorii ale româncei, în 2014, în turul doi la Roma, cu 5-7, 6-0, 6-1, şi anul acesta, în optimi la Wimbledon, cu 6-7 (5), 6-4, 6-3, în finală la Montreal, cu 7-6 (2), 6-3, în sferturi la Wuhan, cu 6-4, 6-2, şi acum la Singapore. 

În al doilea meci din grupă, poloneza Agnieszka Radwanska, deţinătoarea titlului, va juca duminică, de la ora 14,30 (ora României), cu Dominika Cibulkova (Slovacia), relatează Agerpres.

Citește și Monica Niculescu a câştigat turneul WTA de la Luxemburg

Ilie Năstase va fi noul căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României. Propunerea a fost făcută de Simona Halep

Familia Simonei Halep are probleme cu Fiscul! Ce a făcut tatăl ei, ca să scape de datorii

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri