''E posibil să fie cea mai grea perioadă pentru mine, da, cred că da. Eu am mai avut acum doi ani o perioada la US Open, dar acum parcă e mai greu pentru că am avut probleme de sănătate. Atunci a fost doar o problemă de încredere. Însă sunt bine şi o să muncesc ca să-mi revin cât mai repede pentru că nu e o perioadă uşoară. Nu mă impacientează coborârea în clasament. După cum am mai spus, nu mă interesează prea mult clasamentul. Bineînţeles că înseamnă mult atunci când eşti numărul 2, numărul 3 sau numărul 4, dar mai important pentru mine este să fiu sănătoasă ca să fac faţă în turnee', a explicat Halep, eliminată, marţi, de rusoaica Elena Vesnina (118 WTA), în turul doi al turneului de la Doha.
Ea a recunoscut că a fost dominată de Elena Vesnina din punct de vedere fizic. '' Mă simt bine, sunt sănătoasă, n-am niciun fel de problema. Sunt tristă că am pierdut, mai ales că am condus cu set şi 4-1, dar n-am ce să fac altceva decât să merg înainte. Eu o să continui să muncesc ca şi până acum. Vreau să-mi revin fizic, pentru că nu sunt pregătită fizic şi ea (n.r. - Elena Vesnina) ieri m-a dominat. Pot să zic că mi-a lipsit şi Darren, dar o să mă întâlnesc cu el în America şi o să ne pregătim cât de bine putem', a spus jucătoarea română.
Cu toate acestea, Simona Halep nu regretă că a renunţat la operaţia de deviaţie de sept. '' Nu, nu regret. Mă simt bine, joc destul de OK, dar nu pot să închei meciurile. Este vorba de timp, de pregătire. Trebuie să mă pregătesc mai mult ca să-mi revin la forma normală. Pentru mine urmează acum Indian Wells şi înainte pregătire. Nu ştiu când voi pleca, dar voi pleca mai repede. Nu îmi e teamă de turnee, eu de abia aştept să înceapă meciurile. Acestea te ţin acolo sus cu încrederea şi pentru asta muncesc. Vreau să merg la cât mai multe turnee indiferent de rezultat', a menţionat numărul patru mondial.
Halep a admis că îi este mai greu să se menţină în topul mondial decât să ajungă acolo: ''Este mai greu să te menţii în top decât să ajungi acolo. Dar amândouă lucruri sunt grele. Trebuie să fii sănătos ca să te menţii acolo şi să ai puterea să joci la fiecare turneu foarte bine. Am făcut acest lucru aproape trei ani, acum am ajuns la o oboseală, am ajuns la nişte probleme de sănătate de care trebuie să am grijă. Dar o să continui să muncesc pentru că nu vreau să fac altceva''.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de rusoaica Elena Vesnina (118 WTA) cu 6-7 (1), 6-4, 6-1, marţi seara, în runda a doua a turneului WTA Premier de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 2.517.250 dolari.
Simona Halep a pierdut meciul inaugural la al treilea său turneu consecutiv, după ce a ieşit din primul tur la Australian Open, din optimile turneului de la Dubai, iar apoi din turul al doilea la Doha. Românca (24 ani) are un bilanţ în 2016 de trei victorii şi cinci înfrângeri în circuitul WTA şi va pierde probabil şi locul patru ocupat în clasamentul WTA.
AGERPRES