Jucătoarea română de tenis Simona Halep poate urca pe prima poziţie a clasamentului WTA, în cazul unei victorii în finala turneului de la Cincinnati (SUA), în faţa spaniolei Garbine Muguruza, campioana de la Wimbledon.
"Este un obiectiv să devin numărul unu mondial. Acum am o şansă mare să-l ating, însă dacă ar fi să aleg, aş prefera un titlu de Mare Şlem", a declarat reprezentanta ţării noastre după victoria rapidă, în doar 55 de minute, înregistrată sâmbătă în semifinala împotriva americancei Sloane Stephens (6-2, 6-1)
"Mă simt în formă şi sunt încrezătoare. Sunt aproape de primul loc şi, dacă acest lucru se va întâmpla duminică va fi cu atât mai bine. Dacă nu, cred că voi avea şi alte ocazii, mai târziu", a adăugat Halep, care o poate detrona pe Karolina Pliskova (Cehia) în cazul unei victorii în finala de duminică.
Românca, în vârstă de 25 ani, va avea însă o misiune dificilă în faţa spaniolei Garbine Muguruza, a cărei încredere a sporit considerabil după succesul de la Wimbledon, din luna iulie, când a cucerit al doilea titlu de Mare Şlem din cariera sa. Spaniola a reuşit să o învingă în semifinale la Cincinnati pe Karolina Pliskova, în faţa căruia suferise anterior şase înfrângeri consecutive în circuitul feminin.
"Mă simt mult mai puternică, din punct de vedere mental, după Wimbledon. Am muncit foarte mult pentru a face faţă unor adversare atât de puternice. Ştiam că trebuia să mor pe teren dacă era nevoie. Mi-am dorit foarte mult să câştig astăzi", a declarat Muguruza după succesul cu Pliskova (6-3, 6-2),
Garbine Muguruza (23 ani), jucătoare născută în Venezuela, conduce cu 2-1 în confruntările cu Simona Halep, însă cele două finaliste nu s-au mai întâlnit din 2015.
Ultima partidă dintre Halep şi Muguruza a avut loc în urmă cu doi ani, pe zgură, în optimile de finală la Stuttgart, unde românca s-a impus în trei seturi, 3-6, 6-1, 6-3.
Câştigătoarea turneului de la Cincinnati, de categoria WTA Premier 5, va primi un cec în valoare de 522.450 dolari şi 900 de puncte WTA, în timp ce învinsa din finală va pleca acasă cu 260.970 dolari şi 585 puncte WTA.
AGERPRES