Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep s-a calificat în optimi la Wuhan!

Simona Halep s-a calificat în optimi la Wuhan!

Simona Halep (6 WTA) a învins-o pe Barbora Strycova (34 WTA), scor 6-3, 6-2, și s-a calificat in optimile de finala ale turneului de la Wuhan.

Meciul a durat aproximativ o ora si jumatate.

Halep, care a făcut destul de multe erori neforţate în acest meci, a început bine, a condus cu 2-0, dar a urmat un uşor recul, concretizat în trei ghemuri consecutive ale adversarei. Halep şi-a revenit apoi şi a luat patru ghemuri la rând, încheind primul set cu 6-3.

Românca a început şi setul secund cu dreptul, conducând cu 1-0, Strycova a egalat, 1-1, a salvat patru mingi de break, iar apoi s-a desprins la 3-1, cehoaica a câştigat contra serviciului (3-2), dar Halep a legat alte trei ghemuri şi a încheiat cu 6-2.

Toate cele şase victorii ale româncei au fost în minimum de seturi, Strycova câştigând doar primul lor duel, în 2010, la Paris, în calificări.

Halep şi-a asigurat un cec de 29.695 dolari şi 105 puncte WTA.

Simona Halep si Elena Rybakina se vor intalni miercuri, iar ora de start a meciului va fi comunicata in cursul zilei de marti de organizatori. 

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri