Jurnalul.ro Ştiri Social Sindicaliştii din sănătate declanşează luni greva generală

Sindicaliştii din sănătate declanşează luni greva generală

Sindicaliştii membri ai Federaţiei Sanitas vor declanşa luni, de la ora 7:00, greva generală în toate spitalele din ţară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluţie cu autorităţile pe Legea salarizării unitare, a declarat vineri pentru AGERPRES, prim-vicepreşedintele federaţiei, Marius Sepi. 

Acesta este ultima etapă a acţiunilor de protest ale Federaţiei, care au fost demarate în septembrie, prin organizarea, în fiecare zi de marţi, a unei acţiuni denumite generic "O marţi a Sanitas", pe 20 septembrie fiind pichetat Ministerul Muncii, pe 27 septembrie Ministerul Finanţelor Publice, pe 4 octombrie Ministerul Sănătăţii şi pe 11 octombrie Palatul Parlamentului. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe. 

Sindicatele din Sănătate sunt nemulţumite pentru că personalul TESA şi funcţionarii publici, medicina şcolară şi asistenţa socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 şi OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluţia propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanţă atunci când va fi dezbătută în Parlament. AGERPRES

Subiecte în articol: greva generale in sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri