Jurnalul.ro Ştiri Observator Sindicatul Poliţiştilor amenință cu greva generală! Ei cer o majorare cu 30% a salariului de bază al personalului contractual

Sindicatul Poliţiştilor amenință cu greva generală! Ei cer o majorare cu 30% a salariului de bază al personalului contractual

de Redacția Jurnalul    |   

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual cere majorarea cu 30% a salariului de bază, în plată, al personalului contractual şi menţionează că salariul de bază al majorităţii acestor angajaţi este, în medie, la nivelul minim pe economie.

"Revenim asupra unor probleme pe care vi le-am semnalat, oficial, de mai multe ori, în ultimii doi ani, şi vă reamintim faptul că la nivelul angajaţilor MAI, dar în mod special al celor cu o salarizare extrem de precară, sub nivelul 'coşului minim zilnic', ne referim la personalul contractual, în număr de cca. 6.000 de angajaţi - există în continuare nemulţumiri majore, generate de acordarea discriminatorie sau cu întârziere a unor drepturi economico-financiare, condiţii de muncă etc.", se arată într-o scrisoare deschisă a sindicaliştilor către premierul Marcel Ciolacu.

Federaţia Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) precizează faptul că funcţionarea în condiţii optime a tuturor unităţilor centrale şi teritoriale din subordinea MAI depinde într-o măsură considerabilă de aportul personalului contractual, care desfăşoară activităţi de bază sau auxiliare, după caz, cu implicaţii directe şi sustenabile în eficienţa misiunilor şi activităţilor derulate de MAI în folosul statului şi al cetăţenilor.

"De exemplu, Baza de Reparaţii Nave Brăila, subordonată IGPF, este încadrată majoritar cu personal contractual specializat, care asigură restabilirea parametrilor constructivi şi de funcţionare, în vederea menţinerii calităţilor nautice şi caracteristicilor tehnico-operationale ale navelor aparţinând tuturor structurilor MAI, realizând mentenanţa, inspecţiile / supravegherile tehnice navale şi a unor componente ale Sistemului Integrat de Securizare a Frontierei (inclusiv Sistemul de Control şi Observare la Marea Neagră - SCOMAR)", arată sursa citată.

Printre revendicările FSNPPC se mai numără includerea şi alocarea personalului contractual la toate drepturile prevăzute în HG nr. 1198/2022 "privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională", inclusiv decontarea transportului pentru concediul de odihnă; acordarea sporului pentru vechime/fidelitate/gradaţie în funcţie de numărul efectiv al anilor lucraţi de fiecare angajat; acordarea condiţiilor de muncă "deosebite" întregului personal contractual; actualizarea, în plată, a normei de hrană, pentru toţi angajaţii din MAI precum şi actualizarea, în plată, a sporurilor/indemnizaţiilor financiare, la nivelul salariilor actuale pentru toţi angajaţii din MAI.

"Apreciem că este imperios necesar să fie asigurată, de către Guvern, prin măsuri legislative şi fiscal-bugetare - mai ales pe fondul războiului de la graniţa României şi a situaţiei geopolitice actuale - predictibilitatea în carieră, în salarizare şi în pensionare a angajaţilor din cadrul MAI şi, în general, din SAOPSN, pentru a consolida un serviciu eficient de ordine publică, apărare şi securitate naţională, adecvat realităţii", mai arată sursa citată.

Sindicaliştii atrag atenţia că, în situaţia în care revendicările nu vor fi soluţionate într-un timp cât mai scurt, îşi rezervă dreptul de a organiza acţiuni de protest, inclusiv prin declanşarea unui conflict legal de muncă la nivelul personalului contractual din MAI, care poate conduce la grevă generală.

Sindicaliştii mai cer o întâlnire în regim de urgenţă la care să ia parte o delegaţie formată din cinci persoane (conducerea FSNPPC şi reprezentanţi ai personalului contractual din MAI), pentru a discuta pe tema menţionată. 

Subiecte în articol: sindicat poliţişti Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri