Jurnalul.ro Special Sindicatele din MAI acuză „Miliția” Poliției Române: Pensiile militare sunt tăiate pe nedrept, iar angajații nu au voie să se plângă

Sindicatele din MAI acuză „Miliția” Poliției Române: Pensiile militare sunt tăiate pe nedrept, iar angajații nu au voie să se plângă

de Diana Scarlat    |   

Revoltele au început, în rândul polițiștilor, după ce s-a introdus cenzura pe rețelele de socializare, iar bugetul Ministerului Afacerilor Interne a fost grav ajustat, până la eliminarea hârtiei A 4 pentru scris și imprimantă, din birouri. În timp ce sindicaliștii se plâng de condițiile de la serviciu, șefii lor îi acuză pe liderii sindicali de afectarea imaginii instituției și a ministerului. Revoltele din MAI se desfășoară în același timp cu cele ale rezerviștilor din Armată, care organizează proteste împreună cu polițiștii din penitenciare, în plină campanie electorală și cu războiul la graniță. Urmează mitinguri la București, la MAI, MApN și Ministerul Justiției, cauzate de calcularea injustă a pensiilor militare, tăiate pe nedrept de Guvern, prin noua legislație.

„Ce reprezintă toamna la MAI? Este vremea când polițiștii ajung să scrie pe frunze”! - așa  sună unul dintre protestele online ale Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, pe paginile de socializare. Sindicaliștii din Poliție sunt revoltați de faptul că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a acceptat tăierea bugetului MAI, lăsându-i pe subordonați chiar și fără hârtie de scris.

Dar nemulțumirile legate de buget nu sunt singurele, pentru că polițiștii se plâng și de „Miliția” pusă pe urmele celor care îndrăznesc să se exprime liber. Sindicaliștii acuză Poliția Română de cenzura criticilor la adresa conducerii instituției.

Sindicaliștii spun că IGPR ar fi introdus o „Poliție (sau Miliție) a Internetului”, iar principalul vizat de acuzații este chestorul Benone Matei, șeful Poliției Române, cel care anul trecut a primit a treia stea de general de la președintele Klaus Iohannis, pe 29 noiembrie 2023. Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), dar și alți sindicaliști spun că șeful „își vânează polițiștii, în timp ce crimele, drogurile și agresiunile sexuale s-au înmulțit alarmant”. 

Liderul FSANP acuză Poliția România că i-a cenzurat un videoclip recent postat pe TikTok, vizionat, într-o singură zi, de peste 120.000 de români care au lăsat sute de comentarii critice la adresa șefilor poliției. În filmulețul postat pe internet, președintele sindicatelor din penitenciare și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la faptul că Benone Matei, șeful Poliției Române, folosește abuziv funcția pe care o ocupă temporar și, pentru a-și ascunde greșelile, s-a apucat să vâneze polițiștii care postează problemele instituției pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, TikTok) sau pe cei care își exprimă îmbrăcați în uniformă opiniile sindicale în spațiul public. 

Nu-și pot exprima opiniile

Liderul sindical a transmis că prin dispoziția scrisă nr. 586721//DCI/S2/LA/06.09.2024, inspectorul șef al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), Benone Matei, obligă conducerile Inspectoratelor Județene de Poliție (IPJ) din țară să identifice, să cerceteze și să sancționeze polițiștii care își exprimă opiniile pe rețelele de socializare și prin alte intervenții publice. Acțiunea este descrisă ca „ilegală și abuzivă” pentru că ar pune sub semnul întrebării calitatea conducerii și eficiența deciziilor Poliției Române, evidențiind o serie de probleme alarmante care necesită o atenție imediată a clasei politice, și anume: cenzura și vânătoarea propriilor angajați de către una dintre instituțiile de forță ale statului. 

Sindicaliștii mai spun că Poliția Română este afectată de lipsa unor politici eficiente de combatere a criminalității alarmante, de eradicare a fenomenului drogurilor, precum și de abilitarea unor șefi de inspectorate care nu au îndeplinit standardele cerute pentru funcțiile în care au fost numiți pe criterii politice, chiar dacă au picat concursuri cu nota 1. „În loc să-și abuzeze propriii polițiști, domnul Benone Matei ar trebui să se concentreze pe eliminarea deficitului acut de polițiști, pe îmbunătățirea condițiilor de muncă, astfel încât polițiștii să nu mai folosească WC-urile din curțile secțiilor de poliție rurală, să se axeze pe întărirea autorității polițiștilor, astfel încât aceștia să nu mai fie umiliți de infractori pe străzi”, a transmis Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), care-i solicită ministrului afacerilor interne, Cătălin Predoiu, să ia măsuri imediate de restabilire a democrației și echilibrului în Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), astfel încât cenzura declanșată de Poliția Română și practicile despotice, vânătorești ale domnului Benone Matei să fie oprite. Federația cere și anularea dispoziției nr. 586721//DCI/S2/LA/06.09.2024 care a pus într-o lumină nefavorabilă imaginea Poliției Române. 

Pensiile militarilor, tăiate pe nedrept

Aceeași federație sindicală a ieșit în stradă, alături de militarii rezerviști din SCMD, la acțiunile de protest din 17 septembrie, având programul comun de manifestații. Cele două organizații au anunțat că „pun tunurile pe sediile PNL și PSD”, pentru eliminarea unor drepturi ale pensionarilor militari. 

„Ne-ați mințit, ne-ați umilit, ne-ați trădat! După ce și-au bătut joc de seniorii țării, Ciucă și Ciolacu au trecut la umilirea militarilor rezerviști. Militarii rezerviști pun tunurile pe sediile PNL și PSD. Ne-ați mințit, ne-ați umilit, ne-ați trădat! După ce și-au bătut joc de seniorii țării, Ciucă și Ciolacu au trecut la umilirea militarilor rezerviști”, a fost mesajul protestului din 17 septembrie, când militarii rezerviști și polițiștii de penitenciare asediază sediile centrale ale PNL și PSD. 

Protestul a fost prezentat ca răspuns la eșecul actualei clase politice de a actualiza pensiile militare cu solda de grad a personalului activ, promisiune care a fost amânată în mod repetat, fără justificare. „Protestatarii sunt revoltați și de comentariile recente făcute în spațiul public de Marcel Ciolacu, care au exacerbat și mai mult tensiunile dintre rezerviștii militari și establishmentul politic. Polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare nu «urlă cu nesimțire», ci își cer în mod democratic, dreptul la un trai decent, la demnitate și la onoare”, au transmis cele două federații. 

Supărați pe liderii partidelor de la guvernare

Principala nemulțumire a celor două federații este legată de legislația care le ia din drepturile bănești celor care lucrează în structurile de apărare, diminuând pensiile militare. 

SCMD a solicitat, din aprilie, șefilor de comisii din Camera Deputaților, amendarea OUG 26/2024. Federația a avut susținere din partea unor deputați care au înaintat amendamentele rezerviștilor, dar acestea nici măcar nu au fost luate apoi în considerare. „După 6 luni de ceartă pe amendamente, ni se spune că nu pot intra - nici chiar „Amendamentul Leoreanu” -, pentru că s-ar opune Consiliul Legislativ și CCR, pe motiv de nerespectare a „bicameralității”. Amendamentele au căzut, așadar, pe „Procedeul Mocioalcă”, pentru cine își mai aduce aminte. Nimic nu e nou! Lăsăm la o parte faptul că CL este doar consultativ, iar magistrații, dacă le permitem să-și transfere lor și solda noastră de grad, că tot și-au transferat, pas cu pas, întreaga Lege 223/2015, vor fi, pentru ei, de acord. Prevăzând situația, noi am cerut ca, odată amendamentele respinse, să fie legiferate prin OUG, textul acesteia, elaborat de parlamentari prieteni, fiind depus de delegații sindicatelor și asociațiilor unite în acțiune, încă din 7 iunie, în mapa premierului, unde zace și astăzi”, a explicat liderul SCMD, Mircea Dogaru.

Calendarul protestelor, până la alegeri

FSANP îi acuză și pe ministrul apărării, Angel Tîlvăr, și pe secretarul general al PSD, Paul Stănescu, „de manipulare și dezinformare a polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare”, deoarece întâlnirea promisă cu Marcel Ciolacu și cu Nicolae Ciucă ar fi fost „o strategie politică ieftină de tergiversare în identificarea unor soluții la problemele rezerviștilor”, iar cei doi lideri politici nu au vrut să se întâlnească cu reprezentanții protestatarilor.

Militarii rezerviști și polițiștii de penitenciare au anunțat următoarele proteste pentru luna aceasta și începutul lunii octombrie, când „mii de polițiști, militari rezerviști și polițiști de penitenciare vor lua cu asalt Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne, pentru a-și face auzite vocile și pentru a li se îndeplini cererile.

Calendarul protestelor fiind următorul: 26 septembrie, pichetarea cu 600 participanți a Ministerului Muncii, alături de CFR-iști, mineri, pensionari civili etc., din Meridian și CNSC, între orele 09.45-12.00, „împotriva minciunii că nu s-ar fi plătit contribuții, nici la civili, nici la militari și polițiști, pentru anii adăugați pe grupele/condițiile speciale de muncă”; 1 octombrie, „începem la orele 11.00 pichetarea la MApN, apoi ne deplasăm la ministerele Justiției și de Finanțe și încheiem la MAI, spre a le scoate din cap minciuna că pensiile militare ar fi integral „necontributive”. Nu! Sunt integral contributive, dar la bugetele noastre de asigurări sociale! Doar formula de calcul, permanent modificată în rău, diferă”, a explicat Dogaru.

Urmează, pe 15 octombrie, o delegație la Ambasada SUA, iar pe 25 octombrie va fi un amplu protest în Piața Victoriei, cu circa 30.000 de participanți. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri