Jurnalul.ro Ştiri Observator Sinteza zilei: Lovitură în scandalul evacuării Antena 3. Ce s-a întâmplat în țară când o altă instituție de presă a fost într-o situație similară

Sinteza zilei: Lovitură în scandalul evacuării Antena 3. Ce s-a întâmplat în țară când o altă instituție de presă a fost într-o situație similară

de Antena 3    |   
Mihai Gâdea a revenit luni seară cu o nouă ediție explozivă Sinteza zilei, unde a prezentat ce s-a întâmplat în România și cine a intervenit atunci când o altă instituție de presă a fost la un pas de a fi dată afară din sediu, în contextul scandalului privind evacuarea Antena 3.

”M-am uitat stupefiat ca și dumneavoastră la un val de ură care s-a abătut nu doar asupra noastră, ci și asupra telespectatorilor noștri. La toate acestea nu am auzit pe nimeni care sa vină și să spună așa ceva este imposibil”, a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii.

”Noi ne apărăm telespectatorii!”

Mihai Gâdea a anunțat, luni seară, că Antena 3 a făcut două petiții care vin în apărarea telespectatorilor umiliți de o parte a presei din România, una dintre ele fiind adresată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).


”Revista 22, citiți nu evacuați!”

Mihai Gâdea a dezvăluit că, în urmă cu câțiva ani, o altă instituție de presă s-a aflat într-o situație similară Antena 3.

”Parlamentul României votează o lege pe care președintele țării o promulgă. Legea prevedea ca mai multe clădiri să treacă la o fundație. Printre acele clădiri era și sediul Grupului de Dialog Social și al Revistei 22”, anunță Mihai Gâdea.

Traian Băsescu, președintele României la acea vreme, intervenea și cerea parlamentarilor să facă demersurile necesare pentru ca sediul GDS să nu fie mutat.

”Șeful statului amintește, în cererea de reexaminare, că prin Hotărârea Guvernului nr.1603/2004, cu modificările ulterioare, s-a aprobat darea în folosință gratuită a imobilului din Calea Victoriei”, se arat într-un articol publicat în România Liberă, în 14 aprilie 2007.

La un moment dat, inclusiv fostul premier Victor Ponta dă o Hotărâre de Urgență în cazul imobilului în care activa Grupul pentru Dialog Social.

Paradoxal, deși au fost într-o situație similară, pentru care statul a intervenit să o rezolve, cei care fac acum parte din acest Grup de Dialog Social țipă ca noi să fim evacuați, a spus Mihai Gâdea.

Confiscările ANAF îi ocolesc pe PDL-iști

Invitată în emisiune, Bianca Nae a prezentat cazul lui Ionel Manțog, fost director al Complexului Energetic Turceni și fost secretar de stat.

”Manțog a fost trimis în judecată pentru corupție și condamnat definitiv la 5 ani, în 2012. În cazul lui s-a dispus și o confiscare cu un prejudiciu de 100 de mii de euro. S-a adresat instanțelor, a făcut contestație la executare și a câștigat. Deci se poate”, a spus Bianca Nae.

Judecător în situația Cameliei Bogdan, declarat incompatibil

Curtea de Apel Bucureşti, instanţa unde lucrează judecătoarea Camelia Bogdan, consideră că este ilegal ca magistraţii să predea cursuri de formare profesională. Judecătoarea Georgiana Pulbere, de la Curtea de Apel Constanţa, a fost declarată incompatibilă pentru prestare de activităţi în calitate de formator pentru o firmă privată.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri