Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria: SUA și Marea Britanie acuză Rusia de „barbarie” și „crime de război”

Siria: SUA și Marea Britanie acuză Rusia de „barbarie” și „crime de război”

de Şerban Mihăilă    |   

Reuniunea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, convocată duminică, pe fondul celor mai violente bombardamente aeriene lansate până acum asupra orașului sirian Alep, s-a încheiat cu cele mai grave acuzații diplomatice făcute în cei cinci ani și jumătate de război civil. Cuvintele grele aruncate în timpul întrunirii speciale fac imposibilă pacea pe frontul din Siria.

Deși, în teorie, Statele Unite și Rusia continuă negocierile în vederea prelungirii acordului de încetare a focului, mediat cu două săptămâni în urmă, acuzațiile grave lansate de participanții la reuniunea de duminică par să fi aruncat în aer, pe termen nedefinit, tratativele de pace din regiune. „Ceea ce patronează și face Rusia nu este contra-terorism, ci barbarie!”, a afirmat ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power, în mijlocul ședinței speciale a Consiliului de Securitate al ONU, convocată din cauza atacurilor violente lansate în ultimele zile de avioanele rusești și siriene asupra unor zone civile din Alep. „În loc să urmărească pacea, Rusia și Assad provoacă război. În loc să facă tot posibilul ca ajutoarele care salvează vieți să ajungă la civili, Rusia și Assad bombardează convoaiele umanitare, spitalele și echipele de intervenție care încearcă cu disperare să țină oamenii în viață!”, a tunat Power, citată de Reuters. La rândul său, ambasadorul britanic la Națiunile Unite, Matthew Rycroft, a acuzat Rusia că s-a asociat cu regimul de la Damasc pentru a comite „crime de război”. Potrivit reprezentantului britanic la ONU, citat de Sky News, acțiunile rușilor dinamitează încercările diplomatice de a găsi o soluție pașnică pentru conflictul din Siria. La rândul său, prezent la întâlnire, ministrul francez de Externe, Jean-Marc Ayrault, a declarat că, în cazul în care nu vor exercita presiuni asupra președintelui sirian, Bashar al-Assad, în vederea încetării violențelor, Rusia și Iranul –principalii susținători ai regimului de la Damasc- vor fi complice la crime de război.

Nici rușii nu se lasă

Expus la un tir de critici și acuzații fără precedent din partea reprezentanților occidentali, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a avertizat că „pacea este un obiectiv aproape imposibil de realizat acum”, deoarece SUA au o influență prea mică asupra rebelilor pe care îi sprijină în Siria și pe care nu-i poate controla.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri