Jurnalul.ro Ştiri Observator Situaţia din ţară, discutată la Bruxelles

Situaţia din ţară, discutată la Bruxelles

Parlamentul European a dezbătut, ieri, situaţia din România, în urma modificării Codurilor Penale prin ordonanţă de urgenţă de către Guvernul PSD-ALDE. “Știți care sunt titlurile din presa românească? Acest Guvern este numit guvern de hoți, mafia instalată la Guvern, Guvern de crimă organizată, Guvern de bandiți“, a spus europarlamentarul Monica Macovei în plenul PE. “În România, este, într-adevăr o mare problemă, dar nu unde o vedeţi dumneavoastră. Este că în România, votul popular este, de câţiva ani, modificat, furat, aruncat la coş pur si simplu, prin alte metode decât cele democratice”, a fost replica europarlamentarului Mircea Diaconu.

“Este o tentativă de a dărâma Guvernul legitim al României şi de a nu ţine cont de votul legitim al românilor”, a acuzat şi eurodeputatul Viorica Dăncilă (PSD). “Nu strada încearcă să răstoarne un Guvern legitim, ci politicienii de la guvernare, liderii partidului de guvernământ, consideră că, dacă au câştigat alegerile, politicienii primesc nu responsabilitatea de a guverna conform legii, ci privilegiul de a fi deasupra legii”, a răspuns liberalul Cristian Buşoi.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri