Agenția de Mediu din Slovenia a emis o avertizare roșie privind inundațiile pe scară largă. Meteorologii spun că ploile abundente, care se vor extinde în Croația și Bosnia, nu se vor opri în următoarele 24 de ore.
Salvatorii s-au străduit să ajungă în zonele inundate și au rugat populația să aducă bărci de cauciuc în locurile unde drumurile au fost închise.
Elicopterele au evacuat persoanele blocate în casele lor din orașul Skofja Loka, unde mașinile au fost luate de torenți.
„Nu am mai văzut astfel de inundații, nu au mai fost, nu doar în ultimii 500 de ani, ci în ultimii 1.000 de ani", a declarat Roman Kocilija, șeful salvatorilor din satul Most pri Komendi, potrivit Reuters.
El a mai spus că nivelul apei este de aproximativ doi metri. Aproape toate drumurile regionale din nordul țării au fost închise, precum și unele linii de cale ferată. Aproximativ 16.000 de gospodării au rămas fără electricitate.
Armata este pregătită să intervină în zonele calamitate, a declarat ministrul Apărării, Marjan Sarec.
(sursa: Mediafax)