„Numai dupa ce am plecat de pe Ada-Kaleh am inteles ce lume disparuse”. Bătrânul din povestea noastră își mângâie cu privirea smochinii, căutând între crengile lor amintirea copilăriei fără griji, pe insula din mijlocul Dunării.
Daca urcati scarile metroului din statia Titan si masurati la pas cateva strazi ce se pierd inspre plamanul verde al parcului de cartier e imposibil sa nu zariti acei smochini ca o oaza exotica intr-un peisaj cu blocuri din anii 70.
Smochinii de pe Ada-Kaleh - dulceața amintirii
Vara, frunzele lor lobate ascund fructe zemoase, iar oamenii ii recunosc de la distanta. Primul gand a fost sa stiu cine i-a plantat si are grija de ei; prima revelatie: sa-l descopar pe botanistul amator, Gheorghe Bob, un pensionar mutat la Bucuresti in 1968 tocmai din insula Ada-Kaleh.
Gheorghe Bob a trait pe un teritoriu lung de vreun kilometru si lat de jumatate. O insula asa de mica, incat Jules Verne i-ar fi putut pune elice! Ada- Kaleh a fost inundata in 1970 pentru a face loc acumularii de la Portile de Fier. Dar inainte de scufundare? Ce-a fost? Gheorghe Bob se asaza in dreptul ferestrei apartamentului sau de la etajul I si incepe sa ne povesteasca:
„Aveam 6 ani cand, prin 1949, am vazut, pe Ada-Kaleh, pentru prima data, smochinii; asta era in curtea unui turc pe nume Hairi Nuri. Tot ce vezi cu ochi de copil ramane. In casa locuiau trei familii: noi, Omer Hairi si preotul ortodox roman. Parintele Dosoftei, tin minte, ne dadea, la sarbatorile crestine, ingerasi poleiti. Casa era sus, pe dealul cetatii din timpul Mariei Tereza. Tatal meu vitreg, Casap Hassan, era macelarul insulei. De bairam, se-nvrednicea intotdeauna cu partea lui din jertfele de berbeci care se faceau in parcul insulei, la monumentul lui Miskin Baba pe care localnicii il credeau sfant.”
....................
Citește continuarea și află câteva istorii și RETETE de pe Insula ADA KALEH