Este considerat, în tradiția populară, unul dintre cele mai puternice antivirale, dar este folosit și pentru proprietățile sale laxative, sudorifice, antiinflamatoare și dezinfectante.
Potrivit cumvaplace.ro, fiecare componentă a plantei în sine are un rol în medicina tradițională: frunzele sunt laxative, florile diuretice și sudorifice, fructele, vitaminizante și antinevralgice, iar scoarța bogată în substanțe diuretice.
Denumirea generică Sambucus apare în scrierile lui Pliniu și ale altor antici și duce cu gândul la numele unui instrument muzical vechi, Sambuca, des folosit de romani, și în realizarea căruia se crede că era folosit lemnul acestui arbust. Totuși, Sambuca era un instrument cu coarde, o combinație între o chitară, să spunem, și o harpă, iar structura arbustului nostru nu ar fi potrivită pentru a construi respectiva cutie de rezonanță. Mai degrabă se potrivește unui instrument de suflat, nai ori un flaut, pentru că tulpina socului este goală pe dinăuntru. Revenind la istoricul nostru, Pliniu amintește și de o tradiție populară locală, conform căreia cele mai stridente fluiere și cele mai sonore coarne de suflat erau din lemnul unor arbuști bătrâni de soc, și puteau să imite sunetul cocoșului. În prezent, țăranii din Italia mai construiesc un fel de cimpoi local, sampogna, al cărui fluier este realizat din lemn de soc.
Dar la români, din lemnul de soc se fac fluiere și mai ales nai, și este legat, astfel, de vechea ocupație a strămoșilor noștri, păstoritul. Fluierul însoțea singurătățile, iar în funcție de lemnul din care era construit, își modula sunetele.
Poate unii dintre voi vă amintiți că și în tradiția populară românească, fluierul de soc are un loc aparte. Îl găsim în Miorița noastră națională. Cele trei fluierașe despre care poemul popular vorbește sunt de fapt cântecele pe care acestea le transmit. Fluierul din lemn de fag (esență mai tare) are sunete ce transmit dragoste ( “Fluieraș de fag, Mult zice cu drag!), fluierul de os transmite un cânt plin de blândețe (“Fluieraș de os, Mult zice duios!”), iar fluierul din lemn de soc (socul are o esență elastică) transmite cânt de jale (“Fluieraș de soc, Mult zice cu foc!)
Întreaga Europă este plină de legende construite în jurul socului, iar vechii druizi credeau că îi apără de spiritele rele, moarte şi distrugeri şi că era protejat de Zeiţa Albă, care păzea poarta către lumea subpământeană. Popoarele germanice credeau că Mama Socului, zeiţă a vieţii şi a morţii, trăia într-un astfel de arbust, acesta fiind corelat, aşadar, cu ambele dimensiuni fundamentale ale omului. Şi în Anglia, se credea că acest arbust era sub protecţia Mamei Soc, care îşi avea sălaş în trunchiul său.
Și tot pe tărâmul de dincolo de Canalul Mânecii se credea că, dacă vrei să întâlnești zânele, în preajma Solstițiului de vară (Midsummer), trebuia să dormi la umbra socului. Atunci vedeai întreaga curte a zânelor, în frunte cu regele şi regina făpturilor magice. Sună cunoscut? Poate pentru că Sânzienele noastre sunt din aceeași poveste.
Așa cum florile de sânziană, culese de pe câmp în noaptea de 23 spre 24 iunie şi sfinţite la biserică trebuie făcute cununi şi păstrate în casă la icoane pentru a fi mai sănătos tot anul şi pentru a îndepărta spiritele rele, tot așa este folosită o altă plantă mistică, socul.
La noi, în unele părți, despre soc se spune că atrage duhuri bune, care îi apără pe oameni. Astfel, turtele din flori de soc ne asigură sănătatea, iar crenguţele din aceeaşi plantă, atârnate la icoane, ferestre sau uşi alungă necazurile, bolile şi spiritele rele.
Pentru că și în unele credințe populare locale se consideră că în acest arbust sălăşluieşte o zână bună sau un duh, care îi apără pe oameni de multe nenorociri, ţăranii își scot pălăria în fața lui, atunci când trebuie să îl taie.
Și noi ne scoatem, simbolic, pălăria în fața socului, pentru florile, fructele, frunzele pe care ni le dăruiște pentru a face din ele:
- Socată (din flori de soc)
- Sirop (din flori de soc)
- Dulceață (din fructe de soc)
- Dulceață (din flori de soc)
- Flori de soc pane
- Vin din fructe de soc
- Snaps din fructe coapte, din care ulterior se poate face și lichior (țările nordice)
Rețetă de socată:
E vremea socului și a socatei delicioase, pe care o facem așa:
- 5-6 flori de soc
- 5 l apă plată
- 2 lămâi cu coajă netratată
- 4-5 linguri de miere (a noastră a fost zaharisită, am scos-o ușor din borcan)
Am pus mierea și zeama de lămâie în borcan și am amestecat cât am putut de bine, să dizolvăm mierea. Am adăugat și florile de soc, apa, coaja de la lămâi, am acoperit borcanul cu o farfurie și îl lăsăm în bucătărie sau pe balcon, dar nu în soare. Din când în când o să amestecăm în borcan. O să tragem socata în sticle în 2-4 zile, în funcție de cât de cald va fi afară. Abia așteptăm să ne răcorim cu un pahar din cea mai grozavă băutură de vară.