Jurnalul.ro Ştiri Externe Socialiștii spanioli ajung la un acord cu partidul separatist catalan

Socialiștii spanioli ajung la un acord cu partidul separatist catalan

de Redacția Jurnalul    |   

Partidul socialist al lui Pedro Sánchez a ajuns la un acord cu partidul separatist catalan Junts, deschizând calea pentru formarea unui nou guvern, au anunțat, joi dimineață, mai multe instituții media spaniole, potrivit The Guardian.

Junts a declarat că va susține un nou guvern cu cele șapte voturi din parlament în schimbul unei legi controversate de amnistie.

Dacă va fi confirmat, acordul ar putea duce la faptul că Sánchez ar putea redeveni oficial prim-ministru în câteva zile.

Cuca Gamarra, secretarul general al Partidului Popular conservator, s-a pronunțat împotriva acordului dintre partidul socialist spaniol și partidul separatist catalan Junts pentru susținerea guvernului.

Gamarra a calificat acordul drept „rușinos și umilitor”, relatează El País.

„Trebuie să vedem cum va apărea un fugar de justiție dintr-o țară care nu este Spania pentru a ne spune nouă, spaniolilor, cum nu vom putea aplica statul de drept”, a adăugat Gamarra, referindu-se la politicianul catalan exilat Carles Puigdemont.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: socialistii spanioli pedro sanchez
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri