Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat beat și fără permis a fost prins conducând o mașină cu plăcuțe retrase, în Giurgiu

Un bărbat beat și fără permis a fost prins conducând o mașină cu plăcuțe retrase, în Giurgiu

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat din Giurgiu a fost prins la volan, deși nu are permis și era beat, alcoolemia fiind de 1,34 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Vehiculul condus avea plăcuțe retrase.

Bîrbatul a fost prins de polițiști la volan pe strada Tineretului, din Giurgiu, în cursul zilei de sâmbătă, transmite Poliția Giurgiui.

Bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus avea plăcuțele cu numărul de înmatriculare retrase.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost retrase.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sofer beat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri