Potrivit unui comunicat al IPJ BN, bărbatul a fost oprit în trafic, iar, în urma controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit 9.400 de pachete de țigarete, care nu aveau aplicate timbre sau banderole de marcaj fiscal emise de autoritățile din România.Prejudiciul cauzat bugetului general consolidat al statului a fost estimat la 172.960 de lei.
De asemenea, a fost solicitată intervenția polițiștilor rutieri, iar în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, iar autoturismul pe care îl conducea avea aplicate plăcuțe cu numere de Italia, deși era înmatriculat în Germania și radiat din circulație. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină. I-au fost prelevate mostre biologice.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au condus la sediul Poliției, pentru audieri, fiind reținut, pentru 24 de ore.
Ulterior, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile“, se mai arată în comunicatul poliției.