Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că duminică se înregistrează aglomerație pe sensul de coborâre al DN 1 București-Brașov, între stațiunile Predeal și Bușteni, dar și pe tronsonul cuprins între localitățile Comarnic și Nistorești, pe sensul de urcare către Brașov.
Șoferii sunt sfătuiți să utilizeze alte șosele. Pentru DN 1 Brașov-Ploiești-București, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – A3 - București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 - București;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
Aglomerație pe ambele sensuri este și pe DN 7 Pitești – Sibiu, în zona localității Căciulata.
Pe celelalte artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța și A3 București-Ploiești, „se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic”, precizează Infotrafic.
(sursa: Mediafax)