Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei a crescut cu 0,7%, în mai, la 224,7 miliarde lei

Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei a crescut cu 0,7%, în mai, la 224,7 miliarde lei

Soldul creditului acordat de bănci firmelor şi populaţiei a crescut cu 0,7% în mai, faţă de luna precedentă, până la 224,7 miliarde lei, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, AGERPRES. 

"Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2017 cu 0,7% (0,4% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2017, până la nivelul de 224,78 miliarde lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,4% (1,1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,4% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,2%). La 31 mai 2017, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 3,2% (2,5% în termeni reali) faţă de 31 mai 2016, pe seama majorării cu 13,3% a componentei în lei (12,6% în termeni reali) şi a diminuării cu 8,7% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,9%)", se arată în document. 

Creditul guvernamental a crescut în luna mai 2017 cu 1,4% faţă de luna aprilie 2017, până la 101,36 miliarde lei. La 31 mai 2017, creditul guvernamental a crescut cu 11,5% (10,8% în termeni reali) comparativ cu 31 mai 2016. 

Conform BNR, masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2017 un sold de peste 321,28 miliarde lei. Faţă de luna aprilie 2017 aceasta a crescut cu 0,7% (0,4% în termeni reali), iar în raport cu mai 2016 masa monetară s-a majorat cu 10,5% (9,8% în termeni reali).

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: sold credit populatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri