Lupta cu statuia pe care o declanșează IICCMER pare preluată din curentul „woke”, acea „vigilență socială” care a produs adânci rupturi în societatea americană, declanșând o puternică reacție adversă, de respingere. Un extremism cultural, sub umbrela „protecției față de comunism”, iată, apare în varianta dâmbovițeană, punând la index pe Adrian Păunescu, personalitate complexă care și-a etalat, timp de câteva decenii, forța în poezie, jurnalism și politică. Monumentul montat discret în micul parc din centrul Capitalei, aflăm că a mai fost odată „repudiat” de instituția plătită de stat să ne apere de magia ideologiei comuniste, încă de la instalarea lui, în anul 2012. „La acel moment, IICCMER s-a pronunțat împotriva inaugurării monumentului, arătând că omagierea în spațiul public a unei persoane care a avut un rol important în promovarea propagandei regimului comunist și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu este incompatibilă cu respectul datorat memoriei victimelor dictaturii comuniste”, precizează comunicatul citat.
Nu sunt date amănunte despre motivele ratării din 2012. Nici care au fost „autoritățile competente” insensibile la solicitarea Institutului. Atunci, acțiunea de blocare a expunerii publice a statuii se baza pe voci din societatea civilă care accentuau rolul de propagandist al poetului, dar nu-i atacau opera literară. Marea lui „vină” era fenomenul „cenaclul Flacăra”, analizat cu vitriol de Nicolae Manolescu și Mircea Negrici. Vladimir Tismăneanu, oripilat de tristețea miilor de oameni la moartea lui Adrian Păunescu, considera că „ marele bocet național” este de fapt semnalul că „restaurația a început în noiembrie 2010”. Un articol din revista 22 consacrat statuii abia dezvelite crede că „trăim ceasul lipsei de rușine și de memorie”. Era dezavuat și academicianul Eugen Simion, care la momentul inaugural a apreciat și activitatea politică a lui Adrian Păunescu. Președintele Academiei Române avea în vedere cele trei mandate de senator ale poetului care avusese peste o mie de cuvântări în Parlament, cu o remarcabilă susținere pentru valorile culturii naționale. A fost președintele Comisie de cultură și mass-media din Senat, participând în această calitate la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Pentru aducere aminte să menționăm memorabilele discursuri din Senat prin care a susținut libertatea presei și necesitatea întăririi și participării opoziției la viața politică. Totodată, adaugăm faptul că indemnizația de merit, care oferă o plasă de siguranță financiară artiștilor, scriitorilor și creatorilor români aflați la vârsta pensionării, ale căror pensii standard erau adesea foarte mici, a pornit ca inițiativă legislativă de la Adrian Păunescu și Ion Antonescu-Marshal. Aceasta a fost oficializată prin Legea nr. 118/2002, valabilă și astăzi, care reglementează acordarea unui venit viager personalităților române de prestigiu din domeniile culturii, științei și sportului. Ca puternic formator de opinie, Adrian Păunescu și-a susținut ideile ca editorialist mulți ani, în paginile Jurnalului Național sau în emisiunile televiziunii Antena.
În reluarea asaltului asupra statuii poetului, IICCMER își ia o măsură de protecție și arată „că acest demers nu pune în discuție valoarea operei literare a lui Adrian Păunescu, ci semnificația pe care menținerea unui monument o conferă unei personalități.” O echilibristică pe sârma subțire a logicicii care nu-i protejează pe inițiatorii „solicitării” scandaloase de căderea în hăul ridicolului. Marele lor punct de sprijin pe care îl evocă în comunicat este tocmai acțiunea publică de jurnalist de notorietate și forță a poetului social. „Adrian Păunescu a condus revista Flacăra și a fondat Cenaclul Flacăra, manifestare culturală desfășurată în cadrul instituțional al regimului comunist, care a contribuit la promovarea ideologiei oficiale și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu”. Dacă dăm statuia jos de pe soclu, rezolvăm, vezi Doamne, și problema nostalgicilor, adică ținta pentru care sunt plătiți de la bugetul public cei 29 de funcționari ai IICCMER, asigurându-se astfel „estomparea rolului pe care anumite personalități l-au avut în mecanismele de propagandă ale dictaturii”.
Înțelegem că într-un moment de restructurare a instituțiilor bugetare, mulți caută să-și arate utilitatea. IICCMER, aflat în subordinea guvernului și sub coordonarea premierului, își face simțită prezența declanșând un scandal public care provoacă acțiuni de susținere masivă în spațiul public pentru Adrian Păunescu. „Solicitarea” devine un bumerang ce lovește chiar în poziția șubredă a guvernului demis, aflat într-o prelungită agonie de interimat. Lui Ilie Bolojan, doar asta îi mai lipsea, să-și asume și ascunderea de ochii mulțimii a statuii lui Adrian Păunescu! Rândurile de față nu sunt scrise pentru a-i ridica statuie lui A.P., ci reprezintă un apel la a o lăsa la locul ei pe cea existentă.